Au cercetat şi moartea a zece persoane în Port Tragedia de la restaurantul Beirut din Constanţa, anchetată de specialiştii INSEMEX Petroşani (galerie foto)
Au cercetat şi moartea a zece persoane în Port: Tragedia de la restaurantul Beirut din Constanţa, anchetată
11 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3384
Marime text



De menţionat că cea mai recentă deplasare la Constanţa a specialiştilor Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă a fost pentru a analiza poate cel mai complicat caz legat de un accident de muncă înregistrat la malul mării. La data de 5 iunie 2001, zece persoane au murit asfixiate după ce la petrolierul „Anopolis”, aflat în Şantierul Naval Constanţa, a avut loc o explozie. Revenind la incendiul care a distrus restaurantul Beirut din Constanţa, acesta a avut loc sâmbătă seara, iar în eveniment şi-au pierdut viaţa Nicoleta Cengher (22 de ani), Mihaela Tucă (24 de ani) şi Nicoleta Vasilițeanu (23 de ani). Pe data de 8 aprilie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus preluarea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a cauzei privind incendiul produs în restaurantul Beirut din municipiul Constanţa, soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altora.„Din primele verificări şi din actele efectuate a rezultat că, în seara zilei de 5 aprilie 2014, în jurul orei 22.30, s-a produs un incendiu la imobilul situat în municipiul Constanţa, pe bulevardul Tomis, având ca urmare decesul a trei persoane, vătămarea corporală a altor două şi degradarea, respectiv aducerea în stare de neîntrebuinţare a imobilului situat mai sus, în care funcţionau trei localuri publice.Prin ordonanţa din data de 6 aprilie 2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ucidere din culpă”, au conchis reprezentaţii Parchetului General al României.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii