Audieri de martori cu identitate ascunsa
Audieri de martori cu identitate ascunsa
03 Mar, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1571
Marime text
Martorul cheie in procesul in care sunt judecati trei constanteni, pentru trafic de stupefiante, a cerut sa fie audiat fara a i se aduce atingere imaginii. In acest sens, magistratii Tribunalului Constanta au hotarat, ieri, audierea lui prin sistem audio. Astfel ca martorul nu a putut fi vazut nici de inculpati si nici de persoanele care asistau la sedinta de judecata.
Tribunalul Constanta foloseste din ce in ce mai des metode mai rar intalnite in practica judecatoreasca de audiere a martorilor. In urma cu cateva zile, un alt martor capital al procesului celor doi hoti de motorina din conductele Conpet-uluia fost audiat dupa ce in sala de judecata au aparut zece jandarmi, patru angajati ai penitenciarului Poarta Alba, un agent al DGA Constanta si un politist apartinand DIAS-ului, pentru a-i oferi acestuia protectie maxima. Ieri, martorul principal, posibil politist sub acoperire, a fost audiat cu acesta prezent intr-o anticamera a Palatului Justitiei, iar ceilalti participanti la proces, magistrati avocati, inculpati, rude ale acestora, prezenti in sala de judecata. Declaratia martorului Alberto George Stoian a fost cat se poate de lamuritoare. Acesta a spus ca impreuna cu cei trei inculpati, Marian Borcan, Dumitru Borcan si Silviu Ionescu a aranjat o tranzactie prin care achizitiona zece kilograme de mercur. Substanta toxica este interzisa spre comercializare in Romania si este clasificata ca fiind stupefiant. Martorul a descris cu lux de amanunte cum a mers cu masina impreuna cu cei trei inculpati pe care i-a luat din Costinesti si, deplasandu-se pe un camp, au dezgropat cele zece kilograme de mercur ambalate intr-un recipient foarte corodat si invelit intr-o sacosa. Pe drumul de intoarcere, masina acestora a fost blocata in trafic de politistii cu care colabora martorul, pe bulevardul 1 Mai din Constanta. Intrebarile avocatilor aparatori au fost puse prin sistemul audio si la fel li s-a raspuns. Neclar a ramas insa aportul unei persoane pe nume Cristi, care i-a turnat pe cei trei inculpati ca ar avea cele zece kilograme de substanta extrem de toxica spre vanzare. Din relatarile procurorului de serviciu, acesta se ocupa cu traficul de persoane si de droguri in Spania, in acest moment, el fiind fugit in aceasta tara. Exista suspiciuni ca in schimbul eliberarii, personajul misterios "Cristi" ar fi turnat alti indivizi, cu stoc mai mare de stupefiante. Aparatorii au tinut sa arate ca acesti "trei prapaditi" lipsiti de invatatura, vor face puscarie, iar marii traficanti scapa datorita colaborarii cu organele de cercetare.Scris de: {autor}Aurelian NICULAE{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii