Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:58 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Audieri în dosarul managerului Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitoriu)

ro

13 Jun, 2015 00:00 2150 Marime text
Judecătoarea Mihaela Vlăşceanu, din Tribunalul Constanţa, a audiat, ieri, patru persoane în dosarul în care Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost deferit Justiţiei pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave.
 
Audierile au fost „deschise“ de Marioara Furnică, economist în cadrul Serviciului Achiziţii al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, acuzată de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual, şi continuate de Gheorghe Antohi, angajat în cadrul SCJU, suspectat de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual. În prezenta cauză a fost audiată Carmela Endora Gherghina, fost consilier juridic în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, suspectată de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual, dar şi Renato Cristea Micu, angajat în cadrul SC Agrodec SRL Techirghiol și prestator de servicii de administrare în domeniul sanitar către SCJU, bănuită de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 3 septembrie, când ar putea fi audiat şi Dănuţ Căpăţînă.
 
Amintim că cei mai sus precizaţi au fost trimişi în judecată, la data de 4 noiembrie 2014, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, inculpatul Căpățînă Dănuț, atât în etapa prealabilă demarării procedurii de atribuire prin dialog competitiv a contractului de concesiune a serviciului de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medicinal, cât şi pe parcursul derulării acestei proceduri, în perioada 20 octombrie - 30 noiembrie 2010, a încălcat în mod repetat și deliberat dispozițiile legale în materia achizițiilor publice și atribuțiile de serviciu specifice“.
 
„În calitate de membri ai comisiei de evaluare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, în aceleași împrejurări, inculpații Cristea Micu Renato, Androne Violeta, Stănculescu Mihai Corneliu, Antohi Gheorghe și Gherghina Carmela Endora au încălcat în mod repetat și deliberat dispozițiile legale în materia achizițiilor publice și atribuțiile de serviciu specifice care le reveneau în procesul de evaluare a ofertelor. La rândul său, inculpata Furnică Marioara, cu ocazia participării la data de 20.10.2010, în calitate de membru al comisiei de evaluare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, la ședința de deschidere a ofertelor, în locul inculpatului Stănculescu Mihai Corneliu, a încălcat dispozițiile legale în materia achizițiilor publice și atribuțiile de serviciu specifice care îi reveneau în procesul de evaluare a ofertelor“, conform rechizitoriului.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii