Audieri in dosarul tentativei de furt de 1,2 milioane euro
Audieri in dosarul tentativei de furt de 1,2 milioane euro
25 Sep, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1042
Marime text
Magistratii de la Tribunalul Constanta au audiat-o, ieri, pe Garofita Cojocaru, femeia care a fost prinsa in flagrant in timp ce scotea mai bine de un milion de euro din contul unei alte persoane.
Inculpata a declarat in fata instantei ca intr-o zi fusese sunata de Carmen Parvu, una din rudele sale, care a intrebat-o daca vrea sa castige niste bani. Pentru ca ea lucra in domeniul asigurarilor, a crezut ca despre asta este vorba si a acceptat. S-a intalnit cu un individ, pe nume Adi, si cu un al doilea, despre care ulterior a aflat ca se numeste Ionut. Le-a dat acestora doua poze de buletin, iar ei i-au adus la cunostinta faptul ca trebuie sa mearga la Bucuresti. Garofita Cojocaru a sustinut in fata instantei ca nu a stiut nicio clipa despre ce afacere este vorba. Odata ajunsa in Bucuresti, Adi i-a dat un buletin fals, cu ajutorul caruia a scos mii de euro de la mai multe agentii ale Romanian International Bank. Apoi s-a intors la Constanta, unde Adi i-a pus in vedere ca de data aceasta va scoate o suma mai mare de bani, 1,2 milioane de euro. Trebuia sa se "deghizeze", adica sa se imbrace batraneste, in asa fel incat sa arate de 59 de ani. "In vreme ce casiera imi numara banii, in biroul directoarei, au aparut niste politisti si m-au intrebat daca sunt Elisabeta Ionescu. Apoi m-au retinut. Mi-am recunoscut faptele, dar vreau sa precizez ca am fost doar un pion, iar greseala mea a fost ca nu am insistat sa aflu mai multe despre afacerea in care ma bag", a declarat Garofita Cojocaru. Avocatul sau a solicitat instantei inlocuirea arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Tribunalul Constanta a ramas in pronuntare pe aceasta cerere.Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii