Autorizatia anuala pentru firmele de crewing
Autorizatia anuala pentru firmele de crewing
30 Nov, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
2021
Marime text
Un nou proiect de lege reglementeaza activitatea firmelor de plasare a personalului navigant roman * Societatile de crewing vor fi obligate sa-si innoiasca autorizatia de functionare in fiecare an #
Ministrul Transporturilor a initiat un nou proiect de lege conform caruia firmele care presteaza servicii de selectie si plasare a personalului navigant maritim si fluvial vor fi obligate sa-si innoiasca anual autorizatia de functionare. In caz contrar, aceste firme vor fi obligate sa-si inceteze activitatea. Legislatia in vigoare prevede ca societatile comerciale, care presteaza servicii de crewing pentru navele maritime sau fluviale care arboreaza pavilion roman ori strain, isi pot desfasura activitatea numai daca sunt autorizate de Autoritatea Navala Romana si respecta conditiile tehnice specifice de functionare. Noul proiect initiat de Ministerul Transporturilor prevede ca autorizatia emisa de Autoritatea Navala Romana are o valabilitate de cinci ani de la data eliberarii, cu conditia ca aceasta sa fie reconfirmata anual. Daca se constata ca firma nu mai indeplineste criteriile necesare pentru functionare, autorizatia va putea sa fie suspendata pentru o perioada de cel mult 30 de zile, perioada de timp in care societatea trebuie sa-si rezolve situatia constatata. Daca nici asa problemele nu sunt rezolvate, autorizatia va fi retrasa la expirarea termenului de suspendare. Una din conditiile majore in acordarea acestei autorizatii, era ca societatile de crewing sa depuna o garantie materiala de aproximativ 10.000 de dolari. Aceasta garantie trebuia sa acopere la nevoie eventualele situatii in care navigatorii trimisi in voiaje internationale si care se afla in dificultate sa poata fi ajutati prin executarea acestei garantii. In nota de fundamentare a acestui act normativ se arata ca numarul navigatorilor romani depaseste oferta armatorilor romani, piata muncii din acest sector este orientata catre companii care opereaza nave sub pavilioane straine si de complezenta. La ora actuala, in evidentele ANR exista inregistrati aproximativ 13.000 de navigatori romani care perfecteaza contracte numai la bordul navelor straine.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii