Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:28 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorul unui accident cu cinci victime conduce liniştit maşina

ro

12 Feb, 2011 00:00 940 Marime text
Judecat pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier în care au fost rănite cinci persoane, dintre care una şi-a pierdut viaţa, Cristian Lucian Sbârcea, din Medgidia, tocmai şi-a prelungit dreptul de a conduce un autoturism pe drumurile publice.

Magistraţii Judecătoriei Medgidia i-au admis cererea şi au dispus "prelungirea dreptului inculpatului Sbârcea Cristian Lucian, fără antecedente penale, de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, de la data expirării ultimei prelungiri". Decizia a fost luată în dosarul cu numărul 4305/256/2010/a1 înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia. Separat, în procesul în care este judecat pentru uciderea unei persoane în urma accidentului, dar şi pentru rănirea altora, judecătorii au stabilit un nou termen, pe data de 3 martie. Între timp, şoferul îşi poate conduce liniştit maşina. Iar aceasta, în condiţiile în care, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, acesta ar fi fost autorul unui accident petrecut în luna septembrie 2009 pe raza municipiului. Astfel, după cum au arătat anchetatorii, evenimentul rutier s-a produs ca urmare a faptului că Sbârcea nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism şi a intrat în plin în el. Accidentul a avut lot pe 20 septembrie 2009, în jurul orei 6.30, pe DN 22C, când Lucian Cristian Sbârcea, aflat la volanul autoturismului său Dacia, a efectuat o manevră de depăşire a coloanei de maşini, însă a derapat şi a pătruns pe contrasens, intrând în plin în autoturismul condus de Ion Zanet. În urma impactului, una dintre persoanele care au fost duse la spital şi-a pierdut viaţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii