Avansaţi în mod excepţional Victimă salvată de pompierii ISU Dobrogea cu ajutorul WhatsApp (galerie foto)
Avansaţi în mod excepţional: Victimă salvată de pompierii ISU Dobrogea cu ajutorul WhatsApp (galerie foto)
31 Aug, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4758
Marime text
Minunea tehnologiei! O fată de 28 de ani trăieşte datorită unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil. Ieri, salvatorii tinerei, doi subofiţeri din Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au fost avansaţi în grad pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunea. Cei doi au dat dovadă de ingeniozitate prin faptul că au folosit o metodă ce nu există în procedurile interne de salvare pentru localizarea victimei unui accident rutier.
Concret, la data de 8 august, ora 19:12, în dispeceratul ISUJ Constanţa s-a primit un apel de la o persoană de sex feminin, care semnala faptul că a fost victima unui accident rutier şi a rămas încarcerată în maşină. Tura de serviciu din dispecerat, formată din plt. maj. Cristian Bucuroaia şi plt. Răzvan Cătălin Parconie, a intrat în dialog cu persoana care solicita ajutorul echipajelor de pompieri.
Apelul a fost reperat ca venind printr-un releu din judeţul Tulcea, însă apelanta afirma că se afla în judeţul Constanţa. Fiind confuză şi singură în maşină, victima nu putea furniza date concrete sau cel puţin un punct de reper cunoscut. Din informaţiile oferite, reieşea că a plecat din Galaţi şi se deplasa spre Constanţa, iar accidentul s-a produs la circa 30 minute după ce a ieşit din oraşul Hârşova. La întrebările dispecerilor, apelanta a răspuns că se află sub un pod, că din locul în care se găsea nu vedea vreun indicator rutier de informare şi nici nu îşi amintea vreun nume de localitate pe care o traversase recent.
Cei doi subofiţeri au demarat imediat procedura de căutare şi localizare a victimei. „Pentru că singura informaţie certă era că a tranzitat oraşul Hârşova, plutonierul Parconie a luat legătura cu primarul localităţii Saraiu, rugându-l să trimită o maşină pe direcţia de mers Saraiu - Hârşova pentru a verifica dacă s-a produs vreun accident. Concomitent, echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi Secţia 7 Poliţia Rurală Crucea au plecat să verifice DN 2A Hârşova - Constanţa”, conform ISU Dobrogea. Echipajele trimise în patrulare nu au reperat autoturismul, iar din discuţiile telefonice cu victima reieşea că starea acesteia devenea critică de la un minut la altul. Într-un moment de inspiraţie, cei doi au apelat la o metodă inedită de localizare geografică. Astfel, subofiţerii s-au informat asupra tipului de telefon mobil pe care apelanta îl folosea şi dacă era conectat la Internet pentru utilizarea unei aplicaţii care foloseşte modulul GPS şi este destinată telefoanelor inteligente. După ce i s-a explicat cum să procedeze pentru a detecta locaţia cu ajutorul aplicaţiei WhatsApp, utilizând telefonul personal, plutonierul Parconie a reuşit să o localizeze, ulterior comunicând locul echipajelor pentru descarcerare, poliţie şi ambulanţă în vederea angrenării forţelor şi mijloacelor necesare salvării victimei.
În momentul în care echipajele de intervenţie au identificat autoturismul, s-a constatat ca accidentul a avut loc pe DN 2A, la intrarea în localitatea Crucea dinspre Hârşova, autoturismul fiind la aproximativ 9 metri sub şosea. După ce a ieşit de pe carosabil, acesta s-a prăbuşit sub un pod. Victima accidentului, Ana Maria Ursu, în vârstă de 28 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa cu multiple fracturi şi traumatisme, dar în afara oricărui pericol.
Pentru implicarea de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredinţate, prin Ordinul Inspectorului General, cei doi subofiţeri au fost avansaţi în mod excepţional, după cum urmează: plutonier major Cristian Bucuroaia la gradul de plutonier adjutant, iar plutonier Răzvan Cătălin Parconie la gradul de plutonier major.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii