Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:06 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Avea o boală destul de complicată“ Amuraş Tănase, fostul consilier al lui Nicuşor Constantinescu, a trecut la cele veşnice

ro

18 May, 2016 00:00 5149 Marime text


Amuraş Tănase, fostul consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a murit luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit cunoscuţilor săi, acesta a decedat după o lungă suferinţă. Amuraş Tănase a fost, în urmă cu mai bine de un deceniu, şi angajat al Primăriei Constanţa.
 
Ovidiu Chircă, purtătorul de cuvânt al CJC, a confirmat informaţia. „Nu pot să comentez nimic. Condoleanțe! L-am cunoscut destul de bine și mi-e foarte greu. Era bolnav de mult!“, a declarat acesta. 
 
De asemenea, şi vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, a transmis condoleanţe. „Condoleanţe! Dumnezeu să îl ierte! Am aflat de ieri. Era foarte bolnav, avea o boală destul de complicată. Ştiu că avea diabet în formă avansată şi că din cauza acestui diabet corpul nu i-a mai rezistat. Nu ştiu să explic în termeni medicali“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, Cristinel Dragomir.
 
Este al doilea deces în Consiliul Judeţean Constanţa în mai puţin de un an. Amintim că Nicolae Fronescu, consilier judeţean PSD vreme de două mandate, a decedat pe 28 iulie 2015, după ce s-a aruncat de la etajul al zecelea al unui bloc din Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii