Averea şi interesele Cine îi judecă pe foştii şefi ai banilor şi ai Vămilor din România, dar şi pe cel al Informaţiilor din Constanţa (document)
Averea şi interesele: Cine îi judecă pe foştii şefi ai banilor şi ai Vămilor din România, dar şi pe cel
15 Jul, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3694
Marime text



Deferiţi justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, vor fi judecaţi de Mariana Constantinescu, din Curtea de Apel Bucureşti. Constantinescu a fost numit judecător prin decret prezidenţial, în luna mai 1996, la Judecătoria Sectorului 3.

Acuzele
Conform DNA, Blejnar a fost trimis în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii), Comăniţă, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii) şi Secăreanu, pentru complicitate la evaziune fiscală, constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
DNA: „Radu Nemeş, coordonatorul grupului infracţional“
În cauză au mai fost deferite justiţiei şi alte persoane, printre acestea aflându-se Radu Nemeş, în stare de arest preventiv, văzut de DNA drept coordonatorul grupului infracţional organizat, soţia sa, Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, Dumitru Chirvăsitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, şi Lucian Florin Ionescu, administrator la SC Delta Oil Logistic SRL. De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane juridice, pentru de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.
5 august, următorul termen
Nu este de trecut cu vederea faptul că procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei şi formarea unui alt dosar penal, în vederea continuării cercetărilor cu privire la alte persoane fizice şi juridice, între care şi Codruţ Alexandru Marta, fost şef de cabinet al fostului preşedinte ANAF, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat. Dosarul celor mai sus precizaţi a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 5 august.
Citeşte întreg comunicatul DNA aici
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii