Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:32 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea şi interesele Magistratul Ceauşu, propus şef de secţie la Parchetul Curţii de Apel

ro

16 May, 2012 02:59 5097 Marime text
procuror_procuror_Ceausu_Raluca.jpgConducerea Parchetului Curţii de Apel Constanţa a propus Consiliului Superior al Magistraturii numirea procurorului Raluca Georgeta Ceauşu în funcţia de procuror şef Secţie judiciară din cadrul unităţii de parchet. Propunerea va fi analizată de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de mâine. De-a lungul anilor, magistratul Raluca Georgeta Ceauşu a îndeplinit şi funcţia de prim-procuror adjunct delegat la Parchetului Judecătoriei Constanţa.

Delegată pe funcţia de procuror şef al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului Curţii de Apel, magistratul Raluca Ceauşu este în continuare propunerea conducerii unităţii de parchet pentru aceeaşi funcţieDe menţionat, totodată, că magistratul îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel. Pe listele de şedinţă de mâine ale Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este menţionată nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind numirea procurorului constănţeni ca şef al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa. Conform ultimei declaraţii de avere a magistratului, completată în mai 2011, aceasta deţine împreună cu soţul său o casă de locuit de 330 de metri pătraţi, în Constanţa. Imobilul a fost dobândit în 2006, în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu ipotecă. Procurorul constănţean deţine un autoturism Opel Corsa fabricat în anul 2000 şi din 2010 are deschis un depozit bancar de 68.000 de lei, datoriile ridicându-se la 67.000 de euro, în urma unui credit scadent în 2041. În urma activităţii desfăşurate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în calitate de procuror şef de secţie delegat, Raluca Ceauşu a realizat un venit anual pentru anul 2010 de „aproximativ 88.800 de lei". Venitul soţului, angajat al unei companii private din Bucureşti, este „confidenţial". În ceea ce priveşte eventualele interese ale procurorului, acesta nu are niciunul, potrivit declaraţiei de interese completate pe proprie răspundere în luna mai 2011.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii