Avocata, in amor cu clientul, la penitenciar
Avocata, in amor cu clientul, la penitenciarCa urmare a acţiunii mai degrabă necugetate a avocatei, întreg regimul de consultaţii avocat - client de la penitenciar a fost „revoluţionat", apărătorilor permiţându-li-se să ia legătura cu clienţii lor doar la vorbitor. Astfel, în urma „escapadei sentimentale" a unuia dintre deţinuţi, toţi „locuitorii" închisorii au avut de suferit. Potrivit unor surse bine informate, incidentul, dacă poate fi numit aşa, s-a petrecut în urmă cu aproximativ două luni, protagoniştii fiind suspectul unui jaf armat petrecut în Constanţa şi avocata sa. Într-o după-amiază, apărătoarea în cauză a sosit la penitenciar şi a cerut să i se permită să ia legătura cu clientul său, inculpat într-o cauză privind un jaf armat petrecut în Constanţa. Avocata s-a dus în camera de vizite a penitenciarului, individul a fost adus, iar cei doi au fost lăsaţi să se consulte. Atât doar că avocata pare să nu se fi limitat la a-i da consultanţă juridică individului, ci ar fi început să-l sărute de mama focului pe suspect. În toiul aşa-zisei poveşti de amor, cei doi au fost surprinşi de lucrătorii penitenciarului, care au raportat superiorilor grava încălcare a regulamentului. Mai mult, se aude că „porumbeilor" li s-a reproşat că ar fi putut să facă o cerere pentru petrecerea unei nopţi în camera nupţială, dat fiind că şi celor aflaţi în relaţii de concubinaj li se permite accesul în respectiva încăpere, nu numai celor căsătoriţi. Incidentul a fost aproape tăcut sub tăcere, oficial consemnându-se că avocata ar fi încercat, de fapt, să-i înmâneze nişte documente clientului său. Rămâne de văzut dacă dragostea puternică pe care avocata i-o poartă deţinutului va putea să-l scoată pe acesta din arest. Deşi, la rece judecând, ce interes ar avea apărătoarea să-l îndepărteze pe iubit de locul dragostei?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp