Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Avocatele“ din metoda „accidentul“, de la Ovidiu Tânăra-reţinută, Daniela Mihailov - cercetată în libertate

ro

19 Jan, 2015 00:00 3140 Marime text
Una dintre cele două femei care ar fi înşelat, sâmbătă, la Ovidiu, o vârstnică, prin metoda „accidentul“, a fost reţinută pe bază de ordonanţă de poliţiştii constănţeni.
 
Este vorba despre tânăra care s-ar fi dat drept avocat şi ar fi convins-o pe victimă să îi dea 4.000 de lei pentru a muşamaliza un presupus accident mortal pe care l-ar fi provocat fiul său. Tânăra are 27 de ani şi este din Brăila. Complicea sa, Daniela Mihailov, în vârstă de 26 de ani, tot din Brăila, este cercetată în stare de libertate.
 
Suspectele au mers, sâmbătă, acasă la victimă, o femeie de 74 de ani, şi i-au spus că fiul său a produs un accident rutier şi că au nevoie de 10.000 de lei pentru muşamalizarea cazului. Vârstnica s-a panicat, ştiindu-şi fiul plecat cu maşina la Constanţa, şi le-a dat falselor avocate 4.000 de lei, toţi banii pe care îi avea în casă.
 
Acestea au plecat în trombă la bordul unui autoturism marca Hyundai, înmatriculat în Spania. Numai că ghinionul lor a fost că în acel moment sosea acasă şi fiul pensionarei. Acesta a reţinut numărul de înmatriculare şi a sunat imediat la 112, pornind şi în urmărirea femeilor. Un filtru de poliţişti format din agenţi de la Serviciul Rutier şi de la Secţia 4 Poliţie Constanţa au blocat maşina în zona Târgului de legume-fructe de pe varianta Ovidiu.
 
Poliţiştii spun că tinerele brăilence nu au antecedente penale. Ele vor răspunde în faţa legii pentru înşelăciune. Aseară, la ora închiderii ediţiei, ”avocata” urma să fie dusă la instanţă pentru confirmarea sau infirmarea mandatului de arestare preventivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii