Avocatul Dancu a pierdut procesul cu Rutiera Constanţa
Avocatul Dancu a pierdut procesul cu Rutiera Constanţa


Fără să se lase impresionaţi de pledoaria avocatului din capitală,
judecătorii Tribunalului Constanţa i-au respins ca nefondat recursul
promovat de bucureştean
împotriva sentinţei Judecătoriei Constanţa, care era în defavoarea lui.
De menţionat că hotărârea Tribunalului este definitivă şi irevocabilă.
„Clinciurile" avocatului cu Serviciul Poliţiei
Rutiere Constanţa nu sunt de ieri - de azi, ci datează de mai bine de
doi ani. Potrivit explicaţiilor pe care le-a dat în urmă cu ceva timp
referitor la procesul intentat la Constanţa oamenilor cu epoleţi, Dancu
a fost oprit de poliţişti în luna iulie 2008, în timp ce-şi transporta
tatăl grav bolnav de la Bucureşti la Constanţa, la Spitalul Clinic
Judeţean de
Urgenţă. Speriat că nu va ajunge în timp util, avocatul a călcat
acceleraţia la intrarea în municipiu, moment în care a fost depistat de
lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa. Aceştia i-au întocmit
proces verbal de contravenţie, pentru că a încălcat viteza legală cu
doi kilometri. Avocatul şi-a continuat drumul spre spital, însă la trei
zile după acest incident, tatăl său a decedat. Între timp,
Dancu a acţionat în instanţă Poliţia Rutieră Constanţa, contestând
procesul verbal de contravenţie. Dosarul a fost iniţial înregistrat la
Secţia civilă a Judecătoriei Constanţa, sub numărul 15650/212/2008.
Amânat în repetate rânduri, din diverse motive inclusiv protestul
magistraţilor, în cele din urmă, dosarul a fost soluţionat, iar
judecătorii constănţeni au pronunţat o sentinţă în defavoarea
avocatului bucureştean. Cătălin Dancu nu s-a lăsat cu una, cu două, ci
a atacat în recurs hotărârea Judecătoriei Constanţa, procesul
continuându-şi astfel cursul firesc, iar dosarul fiind înregistrat
pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului
Constanţa. Din nefericire pentru Dancu, fără să se lase impresionaţi de
argumentele şi pledoaria avocatului din capitală, magistraţii
Tribunalului i-au respins
şi ei acţiunea, considerând că recursul pe care îl promovase este
nefondat. Decizia Tribunalului nu mai poate fi atacată, fiind
definitivă şi irevocabilă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- SSS 23 Feb, 2011 22:35 Suntem curiosi sa vedem motivarea instantei pentru respingerea recursului ca nefondat...asa, doar din vorbe de doi lei, nu ne putem forma o opinie avizata!