Azi se organizează licitaţia pentru reabilitarea podului Filimon Sârbu
Azi se organizează licitaţia pentru reabilitarea podului Filimon SârbuÎn luna iulie a anului curent, Guvernul României a aprobat darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a imobilului Pasaj rutier Filimon Sârbu, situat pe un sector de drum de interes local, trecut din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al statului în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, precum şi încadrarea în categoria funcţională a drumurilor naţionale. Potrivit unui anunţ, publicat pe SEAP, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA va organiza o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Creşterea accesibilizării portului Constanţa prin reabilitarea pasajului Filimon Sarbu - DRDP Constanţa". Ofertele de participare pot fi depuse până astăzi, 24 septembrie, iar valoarea contractului este de 12.346.000 lei.
Autoritatea contractantă solicită garanţie de participare eliberată în numele ofertantului, în cuantum de 185.000 lei, emisă de către o societate bancară/societate de asigurări autorizată. Persoane responsabile cu atribuirea contractului din partea Autorităţii Contractante sunt: directorul regional ing. Marin Dima, directorul economic ec. Cornelia Vulpoi, directorul adjunct Întreţinere ing. Gabriela Tudor, şeful Serviciului Juridic Adrian Tisa, şeful Serviciului Achiziţii ing. Teodora Chirică, şeful Biroului lucrări de artă Florentina Vagner, şeful Serviciului Investiţii ing. Marcu Nicolae.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp