Băgaţi în Arestul Poliţiei Constanţa
Băgaţi în Arestul Poliţiei Constanţa
10 Oct, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
1476
Marime text
Poliţiştii din 23 August au depistat şi reţinut pe Sorin S., 37 de ani, din 23 August, existând pe numele acestuia un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, eliberat de Judecătoria Mangalia, prin care bărbatul era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge.
De asemenea, la aceiaşi dată, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Mangalia l-au reţinut pe Bogdan Ştefan E., faţă de care Judecătoria Mangalia a emis un Mandat de executare a pedepsei cu închisoare de un an, pentru infracţiuni comise la regimul circulaţiei (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 80g/l).
Cei în cauză au fost depuşi în arestul I.P.J. Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii