Băieţel de un an, paralizat din vina medicilor?
Băieţel de un an, paralizat din vina medicilor?
10 Nov, 2008 22:32
ZIUA de Constanta
880
Marime text
Din nou acuzaţii de malpraxis la adresa medicilor constănţeni. O femeie din Nistoreşti susţine că băieţelul ei a paralizat din cauza tratamentului administrat de cadrele medicale din Spitalul Judeţean Constanţa.
Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă se confruntă cu o nouă acuzaţie de malpraxis. O femeie din localitatea Nistoreşti îi acuză că băieţelul ei, în vârstă de numai un an, a paralizat din cauza tratamentului administrat. Mama copilului afirmă că a venit cu micuţul Andrei la spital pentru o simplă răceală, iar acum acesta este paralizat şi în comă. Băieţelul a fost internat, în urmă cu patru zile, în Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean din Constanţa. Mama lui afirmă că problemele s-au ivit o dată cu administrarea primelor injecţii, când starea de sănătate a copilului a început să se înrăutăţească. Dimpotrivă, cadrele medicale susţin că nu poate fi vorba de malpraxis. Tratamentul a fost corect administrat, dar, din păcate, au apărut unele complicaţii. Investigarea acestora nu mai este de competenţa lor, ci a medicilor de la Bucureşti. Medicii din Spitalul Judeţean afirmă, de asemenea, că starea copilului este acum stabilă, dar micuţul va fi transferat la un spital din Bucureşti, unde va fi supus unor investigaţii complexe. În urma acestora se vor stabili care au fost cauzele care au dus la paralizia copilului.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii