Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:50 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bancile din Piata Ovidiu, tinta pentru infractori

ro

10 Jun, 2010 03:38 987 Marime text
Procurorii DIICOT Constanţa au reuşit anihilarea „din faşă" a unei reţele de tineri care intenţionau să înşele mai multe unităţi bancare şi să retragă sute de mii de euro în baza unor acte false. Prima „ţintă" fixată de membrii grupării a fost o bancă din Piaţa Ovidiu, în zona peninsulară a Constanţei. Norocul însă n-a fost de partea infractorilor, iar planurile le-au fost dejucate înainte de a se înfăptui. În urmă cu două zile, şase dintre membrii reţelei au fost prinşi în flagrant, în Piaţa Ovidiu, înainte de a da prima lovitură. Potrivit anchetatorilor, folosindu-se de acte falsificate, suspecţii tocmai solicitaseră retragerea a 600.000 de euro, dintr-un cont de 800.000 de euro. Cinci dintre ei au fost reţinuţi în seara în care au fost prinşi, iar în cursul zilei de ieri au fost prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, anchetatorii considerând că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol public. Acuzaţiile ce li se aduc de către procurorii DIICOT Constanţa sunt de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals privind identitate şi uz de fals.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii