Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:46 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias „Mă autodenunţ, poftim!"

ro

28 Nov, 2011 01:00 1702 Marime text
Detalii noi ies la iveală în mega-ancheta de corupţie Portul, în care vârfurile porturilor constănţene, alături de vârfuri ale PDL Constanţa au picat rând pe rând. Presa audio-vizuală din Capitală difuza în urmă cu câteva seri o emisiune în care era făcută publică o conversaţie purtată de senatorul PDL Constanţa Mircea Banias cu soţia lui în care nu numai că Banias şi-ar fi exprimat uimirea cu privire la faptul că Iulian Teşeleanu, fost şef al Vămii Agigea, nu a fost pus sub acuzare, dar s-ar fi şi autodenunţat, în mod retoric, că ar fi primit bani pentru colegiul său.

Conform postului Antena 3, politicianul nu ar fi negat conţinutul convorbirii, ci a condamnat faptul că o discuţie privată, cu soţia sa, a devenit publică. Aceiaşi jurnalişti bucureşteni arată că discuţiile ar fi avut loc imediat după descinderile şi reţinerile dispuse în cazul Portul în luna mai 2011. Informaţiile au apărut în cadrul emisiunii „Exces de Putere", difuzată de postul TV central. Astfel, printre aspectele dezbătute la telefon (care, pesemne, se afla încă sub urmărire) de către senatorul constănţean şi soţia lui, se numără şi faptul că Iulian Teşeleanu, fostul şef al Vămii Agigea, nu a fost pus sub acuzare: „Ştii ce mă miră foarte tare? (...) Că nu-i Teşe! (Iulian Teşeleanu) Este şi Pilcă, toată lumea e! El nu e!...". De asemenea, politicianul şi-ar fi exprimat faţă de soţia sa nemulţumirea că „Te întreabă în campanie (alegătorii): «Ce ai făcut tu pentru Constanţa?»... Am vorbit cu un ministru să facă un pod .. şi ăştia de la DNA te iau că faci trafic de influenţă". În continuare, politicianul constănţean ar fi afirmat că „toţi parlamentarii fac asta": „Boc ar fi primul, mă, că ne dă bani pentru amendamente (...) Nu e trafic de influenţă? Banii ăia de la amendamente nu e trafic de influenţă? Mă autodenunţ, poftim, că am primit trei miliarde de lei pentru colegiul meu", ar mai fi spus Banias.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii