Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat agresat de fostul socru la Pitești. Suspectul, în vârstă de 70 de ani, a ajuns în spatele gratiilor

ro

10 Mar, 2022 11:43 1083 Marime text
Poliția în misiune. Foto: Facebook/DGPMBUn bărbat de 70 de ani din Pitești a fost reținut și este cercetat de polițiști după ce și-ar fi agresat fostul ginere. 

Potrivit unui comunicat al IPJ Argeș, În seara zilei de 09 martie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la o stare conflictuală petrecută în apropierea unui bloc de locuințe din Pitești.

„Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, identificând cele două persoane implicate, respectiv un bărbat de 45 de ani, din Pitești, și un bărbat de 70 de ani, din Pitești, fostul socru al acestuia.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul de 70 de ani l-ar fi lovit pe cel de 45 de ani, în zona feței și pe spate, pe fondul unor discuții contradictorii.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea liniștii publice, conform art. 193 alin. 1, 206 și 371 din Codul Penal“ - au precizat reprezentanții IPJ Argeș. 


După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, bărbatul de 70 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii