Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:42 03 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat înjunghiat în parcarea unui hipermarket din București de față cu mai multe persoane! Suspectul, reținut pentru 24 de ore

ro

03 Feb, 2025 14:36 179 Marime text
Bărbatul suspectat că a înjunghiat un alt bărbat în parcarea unui hipermarket din București a ajuns după gratii. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 03.02.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 40 de ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

În data de 02.02.2025, în jurul orei 15:30, în cadrul unui conflict spontan ce a avut loc în parcarea unui hipermarket din mun. Bucureşti, sector 2, inculpatul a înjunghiat de mai multe ori victima cu un briceag în torace şi în coapsă, cu consecinţa unor plăgi înjunghiate pe partea dreaptă a corpului, în zonele hemibază toracică, hipocondru, respectiv coapsă anterolateral, acceptând că prin acţiunile sale poate suprima viaţa victimei, rezultat care nu s-a produs din hazard şi datorită intervenţiei echipajelor medicale de urgenţă. Violenţele descrise mai sus au fost exercitate în public, de faţă cu mai mulţi trecători, cărora le-a fost creată o stare de temere.

Victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, starea ei fiind în prezent stabilă“ - conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.


Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - au mai precizat procurorii.

Citește și: 

Conflict violent în parcarea unui mall din Sector 2. Un bărbat a fost înjunghiat după o tamponare ușoară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii