Bărbat reținut după ce ar fi decapitat o pisică!

05 Jan, 2024 14:38
ZIUA de Constanta
1072
Marime text
La data de 04.01.2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecța Animalelor – IPJ Suceava au finalizat verificările cu privire în legătură cu un caz de cruzime față de animale, un bărbat fiind reținut pentru uciderea unui exemplar felin.
Potrivit IPJ Suceava, la data de 01.11.2023 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, au obținut informații cu privire la faptul că un bărbat din municipiul Fălticeni, a ucis prin decapitare un exemplar felin (pisică), proprietate personală.
La data de 04.01.2024, în urma probatoriului administrat de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a dispus măsura reținerii bărbatului domiciliat în mun. Fălticeni, jud. Suceava, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă prev. şi ped. de art. 25, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor-republicată, constând în aceea că la data de 01.11.2023, orele 08:00, a ucis în curtea locuinței sale din mun. Fălticeni, jud. Suceava, prin decapitare cu ajutorul unui cuțit, un exemplar felin (pisică), proprietate personală, în vârstă de aproximativ 7 luni.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Fălticeni, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.
Polițiștii reamintesc că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.
Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenție a animalelor.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia
Citește și:
O pisică a fost omorâtă la Negru Vodă. Făptașii au fost identificați

„Cazul a fost preluat de către o echipă operativă din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, care s-a deplasat la fața locului împreună cu un tehnician criminalist din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni. Cauza a fost temeinic documentată, inclusiv cu material probartor criminalistic și expertize specifice“ - au mai precizat reprezentanții IPJ
Suceava.
La data de 04.01.2024, în urma probatoriului administrat de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a dispus măsura reținerii bărbatului domiciliat în mun. Fălticeni, jud. Suceava, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă prev. şi ped. de art. 25, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor-republicată, constând în aceea că la data de 01.11.2023, orele 08:00, a ucis în curtea locuinței sale din mun. Fălticeni, jud. Suceava, prin decapitare cu ajutorul unui cuțit, un exemplar felin (pisică), proprietate personală, în vârstă de aproximativ 7 luni.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Fălticeni, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.
Polițiștii reamintesc că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.
Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenție a animalelor.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia
Citește și:
O pisică a fost omorâtă la Negru Vodă. Făptașii au fost identificați
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii