Bărbat suspectat că efectuează transport neautorizat de persoane, oprit în trafic. Incredibil ce a făcut suspectul pentru a scăpa de polițiști
Bărbat suspectat că efectuează transport neautorizat de persoane, oprit în trafic. Incredibil ce a făcut suspectul


Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în momentul solicitării documentelor, conducătorul autoturismului a aruncat documentele pe arosabil și a ieșit din autoturism, sărind în râul Olt.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, cu o barcă pneumatică, în vederea extragerii la mal a bărbatului și un echipaj al ambulanței, pentru acordarea primului-ajutor.
„În urma evenimentului, bărbatul a fost extras din apa râului Olt și nu a necesitat ingrijiri medicale, refuzând să fie transportat la o unitate spitalicească.
Conducatorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a autoturismului, pentru 6 luni“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp