Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:44 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băsescu, Boc, Tăriceanu şi Constantinescu Personalităţi politice prin sala paşilor pierduţi de la Constanţa

ro

12 Sep, 2011 01:16 3029 Marime text
personalitati_balanta_justitie_2.jpgPrim-ministrul Emil Boc este ultimul înscris în lista personalităţilor politice care, vrând-nevrând, trebuie să răspundă în faţa judecătorilor constănţeni

Cu hotărâri care mai de care mai interesante, dar întotdeauna demne de toată atenţia, instanţele din Constanţa nu`s de ici, de colo. Dovada o fac chiar cetăţenii, care nu ezită să se adreseze judecătorilor constănţeni pentru a le rezolva litigiile cu personalităţile politice „pe val". Printre numeroasele personalităţi de răsunet chemate în judecată la Constanţa, de departe cele mai interesante sunt Traian Băsescu sau Emil Constantinescu. Şi totuşi, primi-miniştrii foşti şi actuali ai ţării, miniştri ai Finanţelor sau ai Mediului au păşit şi ei, măcar metaforic, prin sala paşilor pierduţi din instanţele constănţene.

personalitati_1.jpgPrim-ministrul Emil Boc este ultimul înscris în lista personalităţilor politice care, vrând-nevrând, trebuie să răspundă în faţa judecătorilor constănţeni. Dar Boc nu este singur, în proces alături de el fiind chemat şi Guvernul României. Acţiunea a fost înregistrată la Secţia civilă a Tribunalului Constanţa pe data de 30 mai 2011, sub numărul 8411/118/2011. Potrivit informaţiilor afişate pe Portalul instanţelor de judecată, acţiunea s-a format ca urmare a pretenţiilor ridicate de Elena Cornelia Buga, reclamanta din dosar, faţă de primul ministru al României - Emil Boc, dar şi faţă de Guvernul României, ambele părţi având calitatea de pârâţi. Deşi procesul i-a fost intentat demnitarului încă de la sfârşitul lunii mai 2011, prima înfăţişare este programată să se desfăşoare abia pe data de 21 septembrie, la completul de judecată Fond civil 6, de la ora 13.00. Veteranii instanţelor spun că este puţin probabil ca prim-ministrul să-şi facă apariţia la Tribunalul Constanţa, mai ales de la primul termen în proces. Dar nu se ştie niciodată.

Daune de la Băsescu şi Emil Constantinescu

personalitati_2.jpgDe departe cel mai spectaculos caz cu preşedinţi de ţară daţi în judecată la Constanţa, procesul în care Traian Băsescu şi fostul preşedinte Emil Constantinescu au fost chemaţi în judecată de un marinar a stârnit mare vâlvă la momentul respectiv. Iar asta, pentru că , dincolo de cei aproape 16.000 de dolari pe care îi solicita navigatorul cu titlul de salarii neachitate din vina celor doi, acesta le mai cerea preşedinţilor şi 100.000 de dolari, cu titlul de daune morale. Vladimir Vasile, fost telegrafist pe moto-nava Sulina, în perioada 1996 - 1997, le-a cerut judecătorilor să-i oblige pe Emil Constantinescu şi pe Traian Băsescu, „Preşedintele României şi fost ministru al Transporturilor", la plata în solidar a sumei de 15.389 de dolari, la valoarea actuală, reprezentând diurna de voiaj, şi la plata unor daune morale de 100.000 de dolari. Vladimir Vasile spunea că, în intervalul în care a lucrat pe nava Sulina, vasul a fost arestat în portul Alger, dat fiind că Algeria se afla, în anii 1996 - 1997, în plin război civil, iar printre vinovaţii pentru neplăcerile pe care le-a suferit timp de mai multe luni îi socotea pe Emil Constantinescu, în calitate de preşedinte al României la vremea respectivă, dar şi pe Traian Băsescu, dat fiind că acesta asigura funcţia de ministru al Transporturilor. În cele din urmă, acţiunea fostului navigator a fost respinsă de judecătorii constănţeni.

Procesele Suflinei

Nici fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu nu este străin de instanţele constănţene. În 2007, şeful Guvernului a fost dat în judecată de Sorin Căluţă, procesul desfăşurându-se la Judecătoria Constanţa. Alături de Tăriceanu, au fost chemaţi în judecată ministrul Finanţelor de la momentul respectiv, Sebastian Vlădescu, dar şi ministrul mediului, Suflina Barbu. Iar dacă tot a venit vorba despre Sulfina Barbu, trebuie menţionat că fostul ministru ar putea fi considerat un adevărat veteran al justiţiei de la Constanţa, după ce l-a acţionat în judecată pe primarul Constanţei, Radu Mazăre, care îi adresase apelativul „proastă" în cadrul unei conferinţe de presă. Totuşi, judecătorii constănţeni s-au pronunţat împotriva ministrului, sentinţa Judecătoriei Constanţa fiindu-i favorabilă primarului Constanţei. Ajuns la Tribunal, procesul a fost suspendat. Nu în ultimul rând, nici Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nu a scăpat fără dosare la Constanţa. În cursul anului trecut, acesta a fost acţionat în instanţă, la Judecătoria Constanţa, de către reprezentanţii SC Construct Import Export SRL, alături de preşedintele ANAF fiind chemată în judecată şi Administraţia Finanţelor Publice Constanţa. Dosarul a avut numărul 8359/118/2010, dar în cele din urmă societatea a renunţat la procesul cu Blejnar. Pe de altă parte, este de precizat că instanţele din Constanţa au fost adesea vizitate de foşti miniştri ai Justiţiei care s-au întors la profesia de avocat. Tudor Chiuariu şi Valeriu Stoica sunt doar două dintre exemple.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii