Băsescu şi Sarkozy vor să se iubească, dar nu ştiu că nu pot

Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, născut pe data de 28 ianuarie 1955 în Franţa, preşedinte al Franţei şi coprinţ al Andorei din 16 mai 2007, a căzut în plasa lui Traian Băsescu, preşedinte al României.

Istoria ne aminteşte despre străvechile şi bunele relaţii dintre români şi francezi: în 1396, cavalerii lui Jean Nevers, fiul ducelui de Bourgogne, au luptat împotriva turcilor alături de soldaţii prinţului Valahiei - Mircea cel Bătrân. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, relaţiile franco-române s-au intensificat, în special datorită numeroşilor comercianţi şi intelectuali francezi care au călătorit în Principatele Române. În 1762, diplomatul şi scriitorul Peysonnel a propus crearea unei reprezentanţe franceze în Principatele române. În secolul al XIX-lea, majoritatea studenţilor români îşi fac studiile la Paris, dobândind astfel, din plin, bogate cunoştinţe, dar şi idei moderne de reînnoire politică şi socială. În 1846 studenţii români fondau, în Cartierul latin, Societatea studenţilor români din Paris al cărei preşedinte ales va fi Ion Ghica, iar secretar C.A. Rosetti, şi care va număra, printre alţii, ca membri, pe Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, figuri de prim plan ale mişcării revoluţionare din 1848 din Principatele române. Poetul Alphonse de Lamartine va accepta să fie preşedintele de onoare şi va deveni, apoi, ministrul afacerilor externe al guvernului revoluţionar provizoriu. După unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1859, sprijinită cu căldură de Franţa, poetul Vasile Alecsandri - trimis de principele Cuza la Paris şi primit de Napoleon al III-lea şi de ministrul afacerilor externe, Walewski - deschide calea spre noi relaţii diplomatice între România şi Franţa. Acestea au fost stabilite, la nivel de legaţie, la 20 februarie 1880, Mihail Kogălniceanu, fost prim ministru şi ministru al afacerilor externe, fiind primul ministru plenipotenţiar al României la Paris. Raporturile între România şi Franţa au cunoscut un avânt deosebit după primul război mondial. Diplomatul român de renume european Nicolae Titulescu a fost fără îndoială arhitectul acestor relaţii privilegiate. La 29 noiembrie 1938, relaţiile diplomatice au fost ridicate la rang de ambasadă. În septembrie 1944, guvernul român a recunoscut guvernul provizoriu al generalului de Gaulle, relaţiile desfăşurându-se la nivel de ambasade. Chiar dacă am continua enumerarea exemplelor de colaborare şi înţelegere dintre Franţa şi România tot nu am putea înţelege până la capăt înverşunarea lui Sarkozy în a murdări imaginea românilor şi a împiedica făţiş orice încercare de a realiza salturi evidente în relaţiile internaţionale la nivel de Uniune Europeană. Aşa o fi fost el lăsat de mama lui, la naştere: un soi de sloi, cu inima ţinută undeva acasă, în şifonier. Cu o cifră a destinului 4 - constructorul pragmatic, serios, inflexibil, dintr-un 3 arţăgos, cu toane, impulsiv, suficient de blazat şi un 1 ambiţios, agresiv, energic, încăpăţânat, preşedintele Franţei este aşa cum îl vede toată lumea.

Nicolas Sarkozy are nevoie de lăudăroşi în juru-i şi aplauze la scenă deschisă

E drept că pentru el secretul este sfânt şi că lui cel mai bine îi este când singur se găseşte lucrând. Traian Băsescu, preşedintele României, la rându-i un constructor 4 din 2 diplomatul şi 2 partenerul, căruia îi este foarte clar ce vrea şi pe cine nu poate suporta în veci, este deosebit de eficient când vine vorba despre efort susţinut şi metode raţionale eficiente. Băsescu acţionează doar în cunoştinţă de cauză şi, important de reţinut: nu uită şi nu iartă. Ce pare să fi fost o discuţie nevinovată în care Sarkozy tocmai i-a făcut paşi lui Băsescu tind să cred că a fost mai mult un film bine regizat de către Băsescu în care el cunoştea paşii, inclusiv mişcările lui Sarkozy. E greu de crezut că un comandant de navă, un fost ministru, un preşedinte aflat la al doilea mandat nu ştie când, cum şi în ce condiţii au loc anumite discuţii şi cum anume se pregătesc ele. Preşedintele României, bun român, nu poate uita niciun afront adus lui sau ţării lui, chiar dacă este vorba despre un preşedinte francez, al cărui sânge unguresc îi poate influenţa comportamentul faţă de o ţară ce are între graniţele ei Transilvania. Diplomaţia preşedintelui francez nu reiese nici din cifrele din data naşterii, nici din comportamentul lui Nicolas Sarkozy, ci doar din numele complet al său, care ne dă informaţii despre comportament. Cum numele complet nu este folosit niciodată ci zace undeva uitat pe câte un petic de hârtie oficial, la fel de uitată este şi atitudinea sa conciliantă. Este însă deosebit de sensibil când este vorba despre comportamentul altora faţă de el.

Este posibil ca, în copilărie, să fi fost chinuit de vreun complex de inferioritate

Orice vorbă, gest sau cuvânt îi sunt adresate îi par a veni programate pentru a-l ataca. Reacţiile îi vor deveni ciudate, de neînţeles. Anul 2010 pentru Sarkozy aduce schimbarea, iar luna noiembrie un comportament mult diferit. A devenit mai ciudat, mai ermetic, mai singur, temându-se de el, de singurătatea în care se regăseşte, de toţi. Ziua de 19 noiembrie i-a imprimat ceva mai mult spirit războinic şi chef de arţag, pentru ca 20 noiembrie să fie o zi grea şi nesuferită cu adevărat. Pentru Traian Băsescu, un an cu o vibraţie 9, înnegurat, cu o lună în care discuţiile diplomatice pot lua orice întorsătură, dar sunt favorizate, a culminat la data de 19 cu mult noroc şi nervi pentru Băsescu şi cu stabilirea priorităţilor pe 20 noiembrie.

Băsescu şi Sarkozy nu ar putea face niciodată echipă

Cei doi au elemente numerologice comune, cifra destinului 4. Preşedintele Franţei este prea repezit şi îngâmfat, celălalt, al României, deosebit de ordonat, crud (dacă-l deranjezi) şi răbdător, ştiind în fiecare clipă care îi este scopul şi când să te atingă.

De această dată a fost 1-0 pentru Băsescu.