Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:45 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bătut şi lăsat fără auz

ro

27 Aug, 2011 00:10 1583 Marime text
Un tânăr din Coslugea a fost lăsat fără auz, după ce a fost victima unui scandal petrecut în localitate. Trei din cei patru agresori au fost arestaţi în cursul zilei de ieri, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Constanţa, în completul prezidat de judecătoarea Iulia Cezara Suciu.

Fraţii Sergiu şi Aurel Stroe, alături de Ionuţ Demostene, au fost încătuşaţi şi duşi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, fiind acuzaţi de tentativă de omor calificat. De asemenea, în atenţia poliţiştilor se află şi Alin Cătălin Botea, despre care se spune că ar fi participat la agresiune. Potrivit anchetatorilor, scandalul s-ar fi petrecut în noaptea de 8 spre 9 iulie, însă abia acum a putut fi stabilită încadrarea juridică a faptei, ca urmare a numeroaselor intervenţii chirurgicale suferite de victima celor patru, Daniel Tizu. Totodată, surse apropiate cazului spun că suspecţii s-ar fi sustras urmăririi penale. De menţionat că, în urma loviturilor suferite, Daniel Tizu nu mai aude cu o ureche. Ieri, judecătoarea Iulia Cezara Suciu a confirmat propunerea de arestare preventivă a lui Demostene şi a fraţilor Stroe formulată pe numele celor trei de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii