Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:48 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Belelele magistratului Barbălată de la Înalta Curte Fotografiile de la firma lui Pilcă, dosarul „Portul" şi şeful de la SIPI Ilfov

ro

28 Jul, 2012 01:20 3547 Marime text
05_fotografii_pilca_Aurelian_Pilca.jpgProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat ieri începerea urmăririi penale faţă de Georgeta Barbălată, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzată de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie. Georgeta Barbălată este cercetată în acelaşi dosar cu ofiţerul Mihai Vlad, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov, dar şi cu George Bălan, procuror, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, şi Marcel Sâmpetru, procuror, consilier în Consiliul Superior al Magistraturii. Georgeta Barbălată nu se află pentru prima dată în atenţia DNA. Cam în aceeaşi perioadă a anului trecut, judecătorul Curţii Supreme a fost audiat şi în dosarul denumit generic „Portul". Asta după ce într-un calculator al firmei Container Clearance Services SRL, care a fost administrată de Cătălin Aurelin Pilcă, poliţiştii ar fi găsit poze cu Georgeta Barbălată alături de vietnamezul Hoa Le Duc, suspectat că ar fi liderul mafiei vietnameze care acţionează în Europa de sud est.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie spun că Georgeta Barbălată este acuzată de folosire, în orice mod direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată. „În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în data de 10 iulie 2012, Barbălată Georgeta, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce a aflat de existenţa unei solicitări de autorizare a efectuării percheziţiilor domiciliare, formulată de DNA, l-a avertizat pe Vlad Mihai, învinuit într-un dosar penal aflat pe rolul DNA, că este posibil ca domiciliul său să fie percheziţionat şi că ar putea să aibă probleme la DNA, legate de anumite «servicii» pe care le-ar fi făcut procurorilor Bălan George şi Sâmpetru Marcel. Procedând în acest mod, judecătoarea Barbălată Georgeta i-a asigurat învinuitului Vlad Mihai timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare, ce ar fi putut constitui mijloace de probă, îngreunând astfel urmărirea penală.

Judecătoarea Barbălată Georgeta a fost pusă sub învinuire în dosarul penal în care se efectuează acte de urmărire penală faţă de Vlad Mihai, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, şi faţă de procurorii Bălan George şi Sâmpetru Marcel", se mai arată în comunicatul procurorilor.

Cine cu cine

Organele de anchetă arată că judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este cercetat alături de George Bălan, procuror, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la infracţiunea sus menţionată, în formă continuată, şi de Marcel Sâmpetru, procuror, consilier la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în sarcina căruia s-a reţinut instigare la infracţiunea sus menţionată, în formă continuată. După cum arătam şi mai sus, Georgeta Barbălată nu se află pentru prima dată în atenţia DNA. Cam în aceeaşi perioadă a anului trecut, judecătorul Curţii Supreme a fost audiat şi în dosarul denumit generic „Portul ". Asta după ce într-un calculator al firmei Container Clearance Services SRL, care a fost administrată de Cătălin Aurelin Pilcă, poliţiştii ar fi găsit poze cu Georgeta Barbălată alături de vietnamezul Hoa Le Duc, suspectat că ar fi liderul mafiei vietnameze ce acţionează în Europa de sud est, trimis în judecată pentru spălare de bani şi alte infracţiuni de evaziune fiscală, în urma operaţiunii „Dragonul Roşu". Alături de Cătălin Aurelin Pilcă, în dosarul „Portul" mai apar alţi 38 de inculpaţi, printre care se numără senatorul PC Mircea Banias, Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Sunai Cadîr - şeful Regionalei Vamale Constanţa, dar şi Liviu Adrian Durbac - fostul şef al Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii