Bilant la SIF si CP
Bilant la SIF si CP
20 Dec, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
906
Marime text
Serviciul de Investigare a Fraudelor si Serviciul de Cercetari Penale si-au incheiat bilantul pe 2006. Comisarul sef Traian Manzala, seful SIF, a precizat ca, pe parcursul acestui an, serviciul pe care il conduce a urmarit, in principal, cresterea sigurantei si imbunatatirea climatului mediului de afaceri constantean.
In cursul acestui an au fost constatate peste 1500 de infractiuni si s-au aflat in lucru peste 3300 de dosare penale, din care au fost solutionate aproape 2000. Au fost cercetate peste 2000 de persoane, iar fata de aproximativ 700 dintre acestea s-a dispus inceperea urmaririi penale sau a fost sesizat DNA ori DIICOT. Au fost ridicate in vederea confiscarii bunuri in valoare de peste doua milioane de lei si peste doua milioane de euro. Cu toate acestea, SIF s-a descurcat destul de greu din pricina numarului redus de ofiteri in raport cu problemele economico - financiare pe care le ridica judetul Constanta. In ceea ce priveste Serviciul CP, comisarul sef Gheroghe Patrascu, seful Serviciului, a declarat ca s-au aflat in lucru aproximativ 15.000 de dosare, dintre care in peste 11.500 s-a inceput urmarirea penala. Au fost inregistrate aproape 20 de mii de dosare, numarul total al acestora ridicandu-se astfel la aproape 36.000, dintre care au fost solutionate peste 20.000 cu inceperea urmaririi penale. Numarul dosarelor solutionate a crescut fata de anul trecut.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii