Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilantul cu insatisfactii presarate printre obiective indeplinite

ro

16 Jul, 2005 00:00 842 Marime text

Chestorul de politie Dan Valentin Fatuloiu, multumit de IPJ

Comparativ cu bilantul realizat in primul semestru al anului 2004, activitatea politistilor constanteni a facut pasi importanti vis-a-vis de obiectivele stabilite de IGPR * Inspectorul general al Politiei Romane, chestor de politie Dan Valentin Fatuloiu, a fost prezent ieri la Constanta pentru evaluarea activitatii politistilor constanteni * Potrivit acestuia, temele impuse de IGPR au fost respectate, reactia politistilor la telefoanele de urgenta a fost imbunatatita, calitatea serviciului politienesc este ascendenta, iar capacitatea de primire si de lucru cu publicul s-a dezvoltat si ea foarte mult * Insatisfactiile vin din partea serviciului de politie rutiera care nu s-a implicat pe masura in combaterea furturilor de masini si a furturilor de combustibil * Mai trebuie lucrat si la combaterea infractiunilor de spalare de bani si contrabanda

Obiectivele prevazute in Programul de Guvernare, in Strategia de Modernizare a Politiei Romane si in planurile sectoriale proprii au fost in marea lor majoritate indeplinite, fiind facuti pasi importanti fata de ultimul bilant, realizat in anul 2004. Cel putin aceasta este concluzia prezentata de catre inspectorul general al Politiei Romane, chestor de politie Dan Valentin Fatuloiu, rezultata in urma evaluarii activitatii Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. Inspectorul general al Politiei Romane a sosit ieri dimineata la Constanta, principalul scop al vizitei fiind evaluarea modului de implementare a reformei Politiei Romane la Constanta, in vederea alinierii la normele europene. Referitor la pasii importanti facuti in activitatea politistilor din judetul de la malul Marii Negre sub conducerea comisarului sef de politie Sorin Oprea, chestorul de politie Dan Valentin Fatuloiu a mentionat ca este vizibila imbunatatirea calitatii serviciului politienesc, reactia politistilor la apelurile de urgenta ale cetatenilor fiind de aproape doua ori mai rapida. De asemenea, dezvoltarea sistemului informatic este un element ce nu trebuie omis. Pe de cealalta parte, Fatuloiu a vorbit si de nerealizarea unor obiective impuse de IGPR. Insatisfactiile fac referire la implicarea mai putin activa a serviciului de Politie Rutiera in ceea ce priveste furturile de masina si furturile din conductele Conpet, in acest ultim caz fiind semnalizata lipsa unui aport in mod unitar. In plus, Fatuloiu a sustinut ca, cu toate ca in ceea ce priveste crima organizata, evolutiile sunt remarcabile, trebuie depuse eforturi in lupta pentru combaterea pirateriei, a infractiunilor de spalare de bani si a fenomenului ce a cunoscut o mare amploare in ultima perioada, contrabanda cu tigari si bauturi alcoolice. Conform bilantului activitatii IPJ Constanta in primul semestru al acestui an, in ceea ce priveste activitatile desfasurate pe principalele categorii de infractiuni economice care prejudiciaza bugetul statului, trebuie mentionat faptul ca a crescut numarul infractiunilor de abuz in serviciu, de la 48 la 98 si de neglijenta in serviciu, de la 8 la 16, au fost constatate 11 fraude vamale, in principal, contrabanda cu tigari, bauturi alcoolice, produse subevaluate, valoarea marfurilor confiscate crescand de la 52.000 euro, la 1500.000 euro. Au fost constatate 154 infractiuni pe linia spalarii banilor in 16 dosare complexe, prejudiciul total ajungand la 117,2 miliarde de lei. Au fost constatate 392 infractiuni de coruptie, fiind inaintate catre PNA un numar de 11 dosare. Combaterea pirateriei s-a concretizat in confiscarea unui numar de 8.215 casete audio, video, CD-uri si programe de calculator. Au fost documentate 31 cazuri complexe de evaziune fiscala, mai multe cu 11 fata de aceeasi perioada a anului trecut. In ceea ce priveste cercetarea penala, in urma bilantului realizat s-a constatat ca de la inceputul anului si pana in prezent au fost cercetate peste 4500 de persoane si au fost solutionate 51 de cazuri penale complexe. Numarul infractiunilor stradale a crescut si el la inceputul anului, in prezent constatandu-se scaderi semnificative. S-au inregistrat 1547 infractiuni stradale, din care 119 sunt infractiuni comise cu violenta, 93 talharii, 8 violuri. Au mai fost inregistrate 1310 furturi din care 119 furturi de auto, 451 furturi din auto, 327 furturi din societati comerciale, 31 infractiuni de prostitutie si 24 infractiuni de proxenetism. Referitor la criminalitatea de maxima violenta, aceasta a fost tinuta sub control, nefiind inregistrate cazuri de jafuri armate, omoruri la comanda, santaje, rapiri si sechestrari de persoane. Referitor la accidentele de circulatie, consecintele acestora s-au redus cu 31%. In domeniul crimei organizate si antidrog, numarul constatarilor a crescut cu 21%, numarul de persoane invinuite cu 41%. In plus, se remarca o crestere substantiala a capturilor de droguri, ajungandu-se la 38,312 kg, cu 37,300 de kg mai mult decat in primul semestru al anului 2004. Bilantul IPJ-ului arata ca au fost facuti pasi importanti si in ceea ce priveste combaterea coruptiei interne, prevenirea criminalitatii si relatiile cu publicul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii