Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:21 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bivolaru haituieste ziaristi

ro

27 Aug, 2004 00:00 778 Marime text
Una dintre "povestile" cu care guru Bivolaru ii tine in ascultare pe adeptii sai este inventia complotului iudeo-masonic indreptat impotriva sa. In tot acest scenariu, jurnalistii sunt platiti de masoni ca sa ii creeze o imagine negativa. Astfel se explica omerta ce domneste in randul yoghinilor, dar si atitudinea foarte agresiva pe care acestia o au, in mod constant, fata de jurnalisti. Intre victimele procesomaniei lui Bivolaru sunt si doi jurnalisti de investigatii ai cotidianului ZIUA de Constanta. "Aventura" a inceput in vara anului 2002, cand am reusit sa ne infiltram in tabara de la Costinesti, unde am petrecut cateva zile si nopti. Am participat la spirale organizate pe campul de langa cimitir, am asistat la show-urile erotice organizate la "teatrul de vara" al yoghinilor. Pentru "tupeul" de a ne fi amestecat in afacerile MISA, Gregorian Bivolaru ne-a actionat in instanta si ne-a cerut o despagubire de trei miliarde de lei. In schimb, in anul urmator, "teatrul de vara" a fost acoperit cu o copertina de plastic, pentru ca neavenitii sa nu mai poata sa vada ce se intampla in incinta. Desi confruntat cu un scandal fara precedent in Romania, urmarit general, Bivolaru continua sa sfideze autoritatile si chiar bunul simt, trimitand mesaje din "ascunzatoare", pretinzand ca e nevinovat, dar nu se preda pentru ca ii este teama ca va fi asasinat de masoni. Impotriva tuturor evidentelor, avocatii lui continua procesele de calomnie pe care guru le-a intentat jurnalistilor. In cazul nostru, desi am castigat procesul, Bivolaru a intentat recurs, care se judeca in lipsa lui. In fapt, din aparitiile televizate s-a putut deduce usor ca majoritatea avocatilor lui Bivolaru sunt practicanti de yoga la fel de indoctrinati ca si ceilalti adepti ai MISA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii