Black-List - sperietoare pentru 14 marinari romani
Black-List - sperietoare pentru 14 marinari romani
17 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
8991
Marime text
Practici mafiote in randul anumitor firme de crewing
Din surse care deocamdata au dorit sa-si pastreze anonimatul am aflat ca familiile a 14 navigatori romani care au fost pana acum doua zile ambarcati la bordul unei nave sub pavilion Bahamas au primit amenintari de la patronul unei societati de crewing din Constanta ca vor fi trecuti pe renumita "Black-List" (lista neagra) care circula in randul societatilor de acest profil din Constanta, dar si din tara. Reprezentantul Federatiei Internationale a Transportatorilor pentru Romania, Adrian Mihalcioiu, ne-a declarat ca, in timpul ultimului voiaj, cei 14 marinari au anuntat autoritatile din Statele Unite ale Americii, unde au ancorat in urma cu doua saptamani, ca nava pe care navigau prezenta multe deficiente tehnice, conditiile de munca si de viata la bord fiind sub orice critica, si ca nu isi primisera salariile din luna iunie a acestui an. Navigatorii se ambarcasera la bordul vasului din Portul Constanta. Dupa efectuarea voiajului in Europa, vasul a continuat sa faca voiaje de cabotaj in zona Golfului Mexic si Caraibe. Reprezentantii ITF din zona au constatat, in plus, ca armatorul navei nu incheiase contracte de munca individuale cu navigatorii aflati la bordul vasului, motiv pentru care vasul a fost retinut, iar armatorul a fost avertizat sa se conformeze legilor internationale. Agentia de crewing prin intermediul careia cei 14 navigatori au plecat in voiaj a inceput sa ameninte familiile celor aflati pe nava, punandu-le in vedere faptul ca marinarii protestatari trebuie "sa inceteze sa mai intarate autoritatile americane" si ca, in caz contrar, marinarii se vor trezi trecuti pe renumita Black-List (lista neagra) care circula la nivelul agentiilor de crewing din Constanta si din tara. Cei trecuti pe aceste liste, declarate oficial ca ilegale, risca sa nu-si mai poata gasi niciodata de munca la bordul navelor straine. Reprezentantul ITF, Adrian Mihalcioiu, a asigurat familiile marinarilor ca nu au motive sa se teama, deoarece legislatia internationala nu prevede existenta acestui gen de liste, iar daca societatea de crewing incriminata va incerca sa sanctioneze in vreun mod cei 14 marinari, vor fi luate imediat masurile legale necesare. In cele din urma, armatorul navei straine, aflat sub presiunea autoritatilor americane, a incheiat contractele de munca si a achitat in totalitate salariile restante. Navigatorii au fost repatriati in urma cu o zi, pe cheltuiala armatorului. In functie de cum vor decurge primele intalniri intre marinari si firma constanteana de crewing, se vor face publice numele societatii si numele navei la bordul careia au navigat cei 14 oameni.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Andrita 15 Sep, 2018 20:53 Legea53/2003 art4 al1 cea mai sigura dovada
- Marinar 16 Dec, 2017 19:04 Ce Black List?E dreptul lor sa anunte ITF-ul daca li se incalca drepturile