Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:38 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bobocii Academiei Navale depun juramantul

ro

24 Oct, 2009 01:57 1165 Marime text
Se anunţă emoţii mari pentru studenţii din anul I de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân" din Constanţa.

Sâmbătă, la ora 10, începe festivitatea în cadrul căreia bobocii vor jura credinţă patriei şi să-şi apere ţara „chiar cu preţul vieţii".

Patru fete şi 39 de băieţi au îmbrăcat şi anul acesta uniforma militară, iar dacă bătăturile de la bocanci, înviorarea de dimineaţă, sectoarele şi tot regimul cazon pe care sunt obligaţi să-l respecte nu îi va întoarce din drum, ei vor fi viitorii ofiţeri de marină ai promoţiei 2013.

Proaspeţii studenţi vor avea lângă ei, la acest eveniment emoţionant, atât membri ai familiei sau prieteni, cât şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului naval şi al activităţilor portuare, ori reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere.

Pe lângă aceste categorii care au sau au avut o directă legătură cu viaţa militară vor mai spune prezent la depunerea jurământului militar şi personalităţi ale vieţii publice şi universitare constănţene, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale.

Tot sâmbătă, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române, între orele 10 şi 13 va fi organizată şi „Ziua Porţilor Deschise", sub deviza „Fii student pentru o zi la Academia Navală Mircea cel Bătrân". Această activitate se adresează celor care îşi doresc să devină studenţi ai acestei unităţi de învăţământ militar şi apoi ofiţeri de marină.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii