Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:28 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Ioan, din Constanţa, este Vocea României 2018. Ce sumă colosală va încasa. Ce a declarat

ro

15 Dec, 2018 00:02 9314 Marime text
În urmă cu puţin timp s-a încheiat, la ProTV, celebrul Concurs Vocea României-Ediţia 2018.
 
Acesta a fost câştigat de Bogdan Ioan de la Constanţa care va încasa şi suma de 100.000 de euro.
 
Bogdan Ioan, în vârstă de 28 de ani, a făcut parte din echipa lui Smiley. 

El a făcut senzaţie la Vocea României, unde a cântat o melodie a megastarului Michael Jackson.
 

”Nu prea am vorbele la mine. Îi mulțumesc lui Michael Jackson că s-a născut și că m-a inspirat. E cea mai frumoasă experiență din viața mea. E incredibil!”, a spus Ioan Bogdan, la finalul emisiunii.​


Tânărul a studiat ahitectura la Iaşi. Până la 17 ani a făcut dans sportiv de performanţă şi chiar a fost printre cei mai buni din ţară.

A renunţat însă pentru a merge mai departe cu arhitectura.

Tatăl lui lucrează în domeniul construcţiilor, ca inginer, şi l-a sfătuit să facă arhitectură, iar el i-a urmat sfatul.
 
Pe locul secund s-a aflat Dora Gaitanovici din echipa Innei Rimes.


Imediat după aflarea rezultatului Bogdan Ioan a postat pe pagina lui de Facebook:

„Ce seară minunată mi-aţi oferit! Nu mai am cuvinte...e copleşitor. Mulţumesc, Smiley! Mulţumesc, Feli. Vă mulţumesc vouă, celor de acasă, pentru toată susţinerea. Mă înclin în faţa voastră”.

 
Locul 4 a fost ocupat de Mădălina Coca, iar pe locul 3 s-a clasat Alma Boiangiu. 
 
Sursa foto: Facebook.com/bogdanioanofficial
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii