Bomba din barja
Bomba din barjaAccident de munca la SNC
Un sudor experimentat a fost victima neglijentei unor colegi de munca # Acesta lucra la modificarea unei barje ce trebuia sa fie transformata in doc plutitor * Explozia s-a produs din cauza unor acumulari de gaze inflamabile, folosite la sudura autogena * Detonarea a fost posibila prin atingerea accidentala a clestelui aparatului de sudura electric al sudorului cu peretele metalic al barjei * Muncitorul se afla internat in sectia Terapie Intensiva, cu arsuri ale cailor respiratorii si ale fetei
La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta a fost adus, ieri, un angajat al Santierului Naval Constanta, dupa ce a fost ranit in urma unei explozii. Gheorghe Cioaca, in varsta de 38 de ani, lucreaza ca sudor in cadrul SNC de aproximativ 8 ani. Ieri, in timp ce se afla in tancul unei barje aflate in reparatii pe platforma din fata docului uscat 1, acesta a incercat sa sudeze doua elemente de metal care intrau in componenta barjei. Din cauza acumularilor de gaze in compartimentul tancului barjei, s-a produs o deflagratie in urma careia sudorul Gheorghe Cioaca a fost efectiv aruncat la o inaltime de doi metri. Gazele care au produs deflagratia se pare ca proveneau de la acumularile de acetilena datorate nedecuplarii aparaturilor de sudura si debitare de la sistemul general de alimentare cu oxigaz. Dupa fiecare intrebuintare a acestor aparate, acestea trebuie decuplate de la sursa de alimentare de fiecare muncitor in parte. Explozia a avut loc in momentul cand barbatul a intrat in tanc si, din greseala, a atins cu clestele aparatului de sudura electric peretele metalic al compartimentului. Arcul electric a avut efectul unui detonator care a initiat explozia acumularilor de gaze din interior. Gheorghe Cioaca lucra pe o barja care trebuia sa fie transformata in doc plutitor destinat sa sustina o statie de desalinizare a apei de mare. Muncitorul a fost transportat, imediat dupa accident, la Spitalul de Urgenta, fiind internat la sectia Terapie Intensiva, unde a fost diagnosticat cu arsuri ale cailor respiratori si arsuri de gradul 2 pe fata si maini.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp