Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bombă funcțională, din al doilea război mondial, descoperită într-o pădure din Bihor (FOTO)

ro

29 Jul, 2024 16:59 563 Marime text
Sursa foto: ISU Bihor




 
  • În cursul zilei de luni, 29 iulie a.c., pompierii bihoreni au acționat  pentru asanarea unei bombe de artilerie, aflată în stare de funcționare, provenită din cea de-a doua conflagrație mondială.
 
În jurul orei 11.30, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost solicitat să intervină în pădurea de pe raza localității Borod, unde un apelant al numărului unic 112 sesiza descoperirea unei muniții, conform ISU Bihor.
 

„Ajunşi la locul indicat de apelant, pompierii militari au identificat o bombă de artilerie, de calibru 82 de milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniţia, găsită de un cetățean în timp ce se plimba în pădurea de pe raza localității Borod, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată.”, transmit pompierii de la ISU Bihor.
 


Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii munițiilor sau elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.
 
De asemenea, se interzice:

•         ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
•         comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;

•         lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
•         introducerea muniţiilor în foc;
•         topirea elementelor metalice de muniţii;
•         tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
•         folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
•         demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
•         folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.
 
 

 
 
Citește și
Imagini cu semnele lăsate de fragmentele de dronă la Plauru, județul Tulcea (Galerie FOTO+VIDEO)
 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii