Botos sustine ca l-a informat pe Basescu despre telefonul primit de la Tariceanu
Botos sustine ca l-a informat pe Basescu despre telefonul primit de la Tariceanu
05 Nov, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
821
Marime text
Prezent la Complexul "Flamingo", acolo unde a avut loc o intalnire cu reprezentanti ai procurorilor din toata tara, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos a declarat vizavi de scandalul "telefonului" ca l-a informat personal pe presedintele Romaniei, Traian Basescu despre convorbirea avuta cu premierul Tariceanu la aproximativ jumatate de ora de la discutie. De asemenea, prezent la Eforie Sud, vicepresedintele CSM, Liviu Dascalescu a mentionat ca in momentul de fata, doi inspectori ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au inceput verificarile la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind telefonul pe care premierul Calin Popescu Tariceanu i l-a dat procurorului general al Romaniei, Ilie Botos, in ziua retinerii lui Dinu Patriciu. Pe de alta parte, ieri, Botos s-a ferit sa faca prea multe declaratii privind aceasta tema pe motiv ca asteapta finalizarea anchetei demarate de reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii. In urma cu cateva zile, Ministerul Public arata ca procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, in calitate de garant al independentei justitiei, ca inspectorii din cadrul Consiliului sa verifice imprejurarile in care primul-ministru l-a contactat telefonic pe procurorul general, la data la care a fost retinut presedintele Rompetrol. Totodata, se pare ca, dupa ce premierul Calin Popescu Tariceanu si procurorul general Ilie Botos vor fi audiati de comisie, membrii acesteia vor solicita Serviciului Roman de Informatii proba materiala concreta si anume inregistrarea convorbirii telefonice. Anchetatorii nu au precizat daca detin informatii ca aceasta convorbire telefonica ar fi fost inregistrata si nici daca ascultarea si inregistrarea telefoanelor celor doi demnitari s-a efectuat.In concluzie, doar CSM poate sa spuna cu certitudine daca a fost sau nu imixtiune politica.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii