Bucur a declarat recurs
Bucur a declarat recursCalea de atac urmează să fie judecată astăzi
Comisarul Claudiu Bucur a declarat, ieri, recurs împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus măsura arestării sale. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Comisaul Claudiu Bucur, reţinut în urmă cu trei zile în timp ce primea şpagă, nu vrea să se împace cu ideea că a ajuns, din ofiţer de poliţie, un infractor de rând, aflat în arest. Ieri după-amiază, inculpatul Claudiu Bucur a atacat cu recurs hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus măsura arestării sale. Dosarul a pornit către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care urmează să judece calea de atac în cursul zilei de astăzi. Între timp, conducerea instituţiei din care acesta face parte aşteaptă comunicarea deciziei magistraţilor, în funcţie de care va dispune sau nu suspendarea din funcţie a lui Claudiu Bucur, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a precizat comisarul şef Ştefan Munteanu, şeful Poliţiei Transporturi. Timp de două zile, ofiţerul de judiciar a fost anchetat cu privire la suma de bani cu care fusese prins în flagrant şi cu privire la numele colegilor cu care ar fi urmat să împartă banii. Rămâne de văzut dacă s-a spart în anchetă şi dacă nu cumva, în curând, ofiţerii anticorupţie vor descinde din nou la sediul Poliţiei Transporturi Constanţa, pentru a-i „lega" şi pe ceilalţi. Interesantă este însă tăcerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, care nu a binevoit să iasă la înaintare cu niciun comunicat, prin care să condamne sau să ia apărarea poliţistului. Atitudine care este, de altfel, de înţeles, în condiţiile în care, ani de-a rândul, în presă, s-au vehiculat numele celor care conduceau filierele de poliţişti corupţi de la Poliţia Transporturi Constanţa şi care fac parte chiar din Direcţia Poliţiei Transporturi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp