"Buldogii" Primariei ataca fara scrupule
"Buldogii" Primariei ataca fara scrupuleRaid de intimidare si haituire a opozantilor Primariei
Inspectorii Corpului de Control al Primariei Constanta au descins in forta la Clubul de tenis Pelican din Mamaia, urmarind intimidarea si haituirea directorului postului de televiziune Antena 1 de Constanta, care este administratorul clubului * Inspectorii nu au avut delegatie si au efectuat la repezeala masuratori cu o ruleta a gardurilor care imprejmuiau terenurile de tenis pentru a demonstra o prezumtiva ilegalitate
In cursul dupa-amiezii de ieri, inspectori din cadrul Corpului de Control al Primariei Constanta au efectuat o descindere inopinata la baza de agrement de la Clubul de tenis Pelican din statiunea Mamaia. Baza are in compunere trei terenuri de tenis pe zgura si cateva dependinte. Cu toate ca este in mijlocul iernii si baza de agrement este pustie, aceasta fiind inchisa inca din luna septembrie 2004, imediat dupa sezonul turistic, Corpul de Control al Primariei a primit ordin de la "stapanire" sa procedeze de urgenta la o manevra de intimidare si terorizare a celor care si-au aratat fatis pozitia de oponenti ai actualei conduceri a Primariei. Campania de terorizare a inceput ieri si nu cu oricine, ci chiar cu actualul director al postului de televiziune Antena 1 de Constanta, Doru Verioti, post de televiziune cu o constanta pozitie anti-PSD, anti-Primarie si Consiliul Local si Judetean Constanta. Dupa o conferinta de presa care a avut loc ieri la Primarie, imediat au inceput represaliile. Ieri dupa-amiaza la ora 15.13, doi inspectori ai Corpului de Control al Primariei Constanta, in speta Silvia Voicu si Narcis Bechir, l-au anuntat telefonic pe directorul Antenei 1, Doru Verioti, ca in cel mai scurt timp trebuia sa se prezinte cu documentele societatii care administreaza terenurile de tenis, la punctul de lucru din statiunea Mamaia, deoarece urma sa fie intreprins un control "la sange". Dandu-si seama imediat despre ce era vorba, Doru Verioti s-a conformat prezentandu-se cu toate actele necesare la locul unde trebuia sa aiba loc controlul. Dand ochii cu cei doi inspectori, acesta a cerut sa vada delegatia in baza careia cei doi aveau dreptul sa faca acel control. Bineinteles ca inspectorii nu au avut asa ceva, afirmand totodata ca nici nu aveau nevoie, deoarece "tematica controlului este cuprinsa in fisa postului". Scopul celor doi era de a efectua masuratorile perimetrului exploatat de administratorul societatii si de a gasi cu orice pret un motiv pentru a acorda o amenda consistenta administratorului societatii. Asa ca cei doi inspectori, Silvia si Narcis, s-au apucat cu o ruleta sa masoare gardurile de sarma care imprejmuiau terenurile de tenis, garduri care existau in acea pozitie din anii `70. Timorati de aparitia ziaristilor care au sosit la fata locului fiind atrasi de ineditul actiunii, cei doi inspectori si-au chemat in ajutor sefa de compartiment in persoana Elenei Buciuman. Pana la sosirea acesteia, cei doi inspectori au raspuns intrebarilor ziaristilor, afirmand ca prezenta lor acolo nu este rezultatul unei comenzi, ci ca era in planul lor de lucru zilnic. In schimb, sefa lor s-a dat de gol, spunand ca au actionat in urma unei sesizari. Toata lumea si-a dat seama din partea cui a venit acea sesizare care de fapt s-a dovedit a fi un ordin. Ceea ce este si mai strigator la cer este faptul ca masuratorile pe care le faceau ieri cei de la Corpul de Control, fusesera efectuate in cursul lunii septembrie, la cererea administratorului societatii, de catre o firma specializata si - atentie - agreata de Primaria Constanta. Pentru aceste masuratori, administratorul Doru Verioti a platit suma de 7,2 milioane de lei. Acest aspect nu a putut fi comentat nici de sefa si nici de cei doi inspectori, cu toate acestea controlul continuand pana la capat. Pe gerul de ieri, sefa care era imbracata in fusta subtire, cu o pereche de cizmulite fine si cu ciorapi subtiri, tremura de frig, dar nu se lasa de masurat. Ordinul era ordin si nu putea fi neindeplinit. Pana la urma, dupa un tur de forta cu ruleta in jurul gardurilor, inspectorii s-au oprit putin, s-au uitat in jur cateva minute si... iata ca tot au gasit "nodul in papura". Este vorba despre un panou de plastic atarnat pe un stalp si pe care era inscriptionat numele societatii si al clubului de tenis. Acest aspect a fost interpretat ca fiind o incalcare flagranta a unei hotarari de consiliu, mai ales ca administratorul nu poseda, asa cum au cerut inspectorii, autorizatie de constructie pentru panoul de reclama. Pentru acest lucru, administratorul a fost amendat cu o suma care i se va comunica ulterior. Oricum amenda in astfel de cazuri se incadreaza intre 10 si 100 de milioane de lei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp