Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:24 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bulgari acuzaţi de evaziune fiscală, eliberaţi de judecătorii constănţeni

ro

19 Dec, 2011 00:00 2675 Marime text
bulgari-cereale.jpgCei doi cetăţeni bulgari arestaţi la cererea procurorilor DIICOT Constanţa, sub acuzaţii de evaziune fiscală comisă prin comerţul cu cereale, au fost puşi în libertate, după o lună de arest preventiv, de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, în completul prezidat de magistratul Damian Mitea. Decizia Curţii de Apel este definitivă.

Astfel, prin încheierea nr. 119/2011, magistraţii au admis recursurile declarate de Nikolai şi Ivan Ivanov împotriva hotărârii Tribunalului Constanţa de a prelungi mandatele de arestare preventivă emise pe numele lor. Judecătorii de la Curtea de Apel au casat încheierea Tribunalului şi rejudecând, instanţa a decis să respingă ca nefondată propunerea formulată de DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa privind prelungirea măsurii arestării preventive a celor doi suspecţi. În aceste condiţii, arestul preventiv a fost înlocuit cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 15 decembrie şi până pe 13 ianuarie 2012, inclusiv. Pe parcursul interdicţiei, bulgarii trebuie să se prezinte la instanţa de judecată sau la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, anume Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemaţi. În plus, aceştia nu au voie să-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Curţii de Apel şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Acuzaţii din dosar

Nu în ultimul rând, cei doi suspecţi nu au voie să se apropie de restul persoanelor puse sub acuzare în acelaşi dosar al DIICOT Constanţa, adică Petar Chenkov, Petkov Dimitar, Asterios Mavrikos, Raul Florinel Sava, Hasan Halil, Evangelos Kadoglou, Kleomenis Giannikas, Vasileios Dalianis, Milen Tsvetanov, Krasimir Krastev, Angel Kamareshev, Mersin Dail, Valentin Gavazov, Borislav Ganchev, Plamen Kavakov, Radoslav Georgiev, Erdinch Dail, Georgi Georgiev, Antonio Yordanov, Vladimir Kolev, Prodan Prodanov, Vladimir Sarafov, Krasimir Tinkov, Daniel Pankov, Gospodin Gospodinov, Nikola Kostov, Evgeni Milkov Ivanov şi Cristian Florin Vasiliu. De asemenea, acuzaţii nu au voie să comunice cu aceştia, nici direct, nici indirect. În aceste circumstanţe, bulgarii au fost puşi în libertate, fiind eliberaţi de sub puterea mandatelor de arestare preventivă. Cei doi au fost acuzaţi de procurorii DIICOT Constanţa de evaziune fiscală şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, după ce anchetatorii au stabilit că ar fi desfăşurat comerţ ilegal cu cereale, prin intermediul mai multor firme pe care le-ar fi înfiinţat în România. Anchetatorii au spus că, din primele estimări, prejudiciul s-ar ridica la câteva milioane de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii