Bun venit în România Cetăţean german, lăsat fără bani, acte şi bicicletă
Bun venit în România: Cetăţean german, lăsat fără bani, acte şi bicicletă
14 Jul, 2012 02:19
ZIUA de Constanta
1624
Marime text
La data de 12 iulie, ora 17.00 poliţiştii Secţiei 8 Rurale Băneasa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii Văleni, comuna Dobromir, un tânăr a fost victima unei tâlhării.
Patrula de poliţie s-a deplasat în zonă, din primele cercetări stabilind că victima este un cetăţean german, de 17 ani şi face parte dintr-un grup de 7 persoane dintre care două majore şi 5 minore care se deplasau pe biciclete. Aceştia au intrat pe teritoriul României prin Punctul de Frontieră Ostrov, judeţ Constanţa, urmând să se deplaseze spre staţiunea Neptun. Deplasându-se pe DJ 391A, Văleni-Şipote, la ieşirea din satul Văleni, un tânăr i-a blocat calea ultimului biciclist, care rămăsese în spatele grupului, iar prin acte de ameninţare l-a deposedat de bicicletă şi de bagajul aflat pe aceasta. Au fost demarate activităţile de căutare, iar la o distanţă de un kilometru de la locul producerii evenimentului au fost găsite obiecte de vestimentaţie şi igienă personală aparţinând victimei. În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au identificat ca suspect de comiterea faptei, un minor de 17 ani, din sat Văleni, comuna Dobromir, ulterior fiind găsită şi bicicleta, la marginea pădurii din localitate, aceasta fiind restituită împreună cu celelalte bunuri, persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 8 Rurale Băneasa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, urmând a fi stabilită întreaga activitate infracţională a minorului şi a fi făcute propuneri legale corespunzătoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii