Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:31 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadavru scos din apă de scafandri! Crimă la Palazu Mic! Judecătorii au dictat aproape 45 de ani de închisoare

ro

30 May, 2016 00:00 4336 Marime text


Iulian Stenică, de 30 de ani, din satul Palazu Mic, şi Ion Apostol, de 35 de ani, din oraşul Ovidiu, Grup social Nazarcea, au fost condamnaţi la aproape 45 de ani de închisoare. Cei doi au fost deferiţi Justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub acuzaţia de omor calificat şi tâlhărie calificată, fiind acuzaţi că ar fi bătut un bărbat pe care, ulterior, l-ar fi aruncat într-un canal cu apă de lângă ferma agrozootehnică de la marginea satului Palazu Mic.
 
Potrivit anchetatorilor, în noaptea dintre 6 şi 7 decembrie 2015, în jurul orei 24.00, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, cei doi inculpaţi s-au deplasat la o fermă agrozootehnică de la marginea satului Palazu Mic, de unde au reuşit să sustragă mai multe obiecte, printre care un acumulator auto, o rolă de cablu şi un lanţ.
 
Cei doi au fost surprinşi de paznicul fermei, un bărbat de 43 de ani, pe care l-ar fi atacat, spun procurorii, prin acţiuni conjugate, „lovindu-l cu o bâtă şi cu muchia netăioasă a unei toporişti, apoi, în mod repetat, cu pumnii şi cu picioarele, preponderent în zona capului“.
 
„La final, au târât victima inconştientă câţiva metri şi au aruncat-o în apa curgătoare (derea) din apropierea fermei, după ce au şi deposedat-o de telefonul mobil, un cuţit şi o lanternă“, se mai arată în documentele anchetatorilor.
 
Cadavrul victimei a fost descoperit în apă de o echipă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, iar în urma autopsiei a rezultat că moartea a fost cauzată de asfixia mecanică prin înec, pe fondul stării de inconştienţă induse de leziunile traumatice produse.


 
În primă fază a anchetei, în dimineaţa zilei de 7 decembrie 2015, administratorul fermei a reclamat dispariţia paznicului, iar în urma investigaţiilor, a fost identificat şi depistat în aceeaşi zi Iulian Stenică. Acesta, înainte de a fi reţinut de procurori, a declarat că ar fi asistat ca simplu spectator la jefuirea şi uciderea victimei de către celălalt inculpat.

 
Mai departe, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, lucrătorii de poliţie de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa l-au depistat, în cursul zilei de 9 decembrie 2015, şi pe cel de-al doilea inculpat, care, timp de două zile, s-a ascuns în zona carierei dezafectate de piatră dintre localităţile Palazu Mic şi Piatra. De menţionat că cel de-al doilea inculpat a recunoscut comiterea faptelor şi a explicat că, împreună cu primul inculpat, a săvârşit faptele împotriva paznicului fermei.
 
Vineri, Tribunalul Constanţa dispus condamnarea lui Iulian Stenică la 24 de ani şi două luni de detenţie, în timp ce Ion Apostol a luat pedeapsa de 21 ani de închisoare.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii