Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:32 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câini morţi, ridicaţi din Biobaza Constanţa pentru analize

ro

18 Sep, 2010 00:00 1962 Marime text

Lucrătorii Secţiei 5 de Poliţie Constanţa au ridicat ieri, în vederea cercetării, o serie de documente de la clinica destinată câinilor fără stăpân, cunoscută şi sub denumirea de Biobază, situată pe strada Vârfu cu Dor numărul 5, din municipiul Constanţa. Acţiunea poliţiştilor constănţeni vine în urma sesizării depuse de reprezentanţi asociaţiei Save the Dogs din Milano, joi dimineaţă, conform cărora unul dintre medicii Biobazei ar fi eutanasiat 40 de câini, fără a avea acoperire legală. Declaraţia celor din Milano este însoţită şi de mai multe înregistrări video.

Mai mult decât atât, oficialii secţiei de poliţie spun că Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa a preluat două dintre cele 40 de animale eutanasiate dimineţile trecute. Ţinând cont de faptul că nu am avut cu cine discuta de la DSVSA, în condiţiile în care Ion Ţolea (lăsat la comandă de şeful instituţiei Gheorghe Dincă, aflat în concediu) nu a dorit să discute cu noi, nu se cunosc aspecte importante din anchetă. Spre exemplu, am fi fost interesaţi să aflăm cine a ales câinii ce urmează a fi examinaţi şi mai ales condiţiile în care s-a făcut selecţia. „Azi (n.r. ieri) am terminat solicitarea către Direcţia Sanitară Veterinară pentru ca aceştia din urmă să efectueze analizele. Dacă spusele celor de la Save the Dogs din Milano se confirmă, cei vinovaţi de moartea animalelor pot primi o pedeapsă cu închisoarea ce variază de la şase luni la trei ani, ori pot primi amendă de la 1.000 de lei la 10.000 de lei“, ne-au mai spus poliţiştii Secţiei 5. Laurenţiu Vasilescu, reprezentantul legal în România al asociaţiei Save the Dogs din Milano a susţinut că „angajaţii Biobazei prind câinii cu ajutorul unor cârlige din metal, care sunt interzise, îi apropie de gard, moment în care sunt injectaţi cu o substanţă letală“. „Legea spune că pot fi eutanasiaţi câinii care suferă de boli incurabile, constatate de medicul veterinar. Există doar două astfel de boli, ambele prezentând nişte condiţii absolut speciale, turbarea fiind una dintre ele. (..) Este scump să hrăneşti un câine, este scump să ai grijă de el. Scopul lor este profitul. De fapt, este o afacere, domnii nu vor să cheltuiască bani pe îngrijirea animalelor“, a mai declarat Vasilescu, joi, în faţa Biobazei. În tot acest timp, Mihai Purentea, administratorul SC Alfomob Exim SRL, firmă care deţine Biobaza, se apără spunând că toată activitatea unităţii pe care o reprezintă este legală şi că respectivele patrupede au fost eutanasiate pentru că sufereau de boli incurabile. După cum am precizat şi în ediţiile anterioare, pe data de 27.12.2007, municipalitatea a atribuit contractul pentru serviciul de prindere, transport şi gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public firmei Alfmob Exim SRL. La acea dată, societatea comercială avea sediul în localitatea Ovidiu, pe strada Delfinului nr. 69. La
această adresă îşi are domiciliul actualul şef al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian-Mihai Mînăstireanu. Acesta a figurat ca unic asociat al Alfmob Exim. Firma a raportat în 2007, cu 18 angajaţi, o cifră de afaceri de 589.566 lei şi un profit brut de 3.066 lei. În 2008, numărul salariaţilor a scăzut la 15, iar cifra de afaceri a fost 991.281 lei şi un profit de 138.297 lei. În 2009, Alfmob Exim, cu 16 angajaţi, a avut o cifră de afaceri de 1.262.497 lei  şi un profit brut de 130.751 lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • neOM 20 Sep, 2010 18:16 In sfarsit s-a gandit cineva sa se infrunte cu cei de la asa-zisa biobaza...culmea a animalelor fara stapan. Este absolut ceva ce depaseste limitele, din toate punctele de vedere, ceea ce fac cei din biobaza, si intr-adevar este o afacere de unde trebuiesc scosi bani, nicidecum un ajutor pentru noi si pentru bietele animale, care, sa fim seriosi, tot din vina noastra au ajuns pe strazi si au ajuns in numar asa de mare. De ce nu face primaria un parteneriat cu cabinetele veterinare pentru sterilizare, si in acest mod s-a reduce numarul lor daca nu chiar ar disparea in cativa ani. Munca cea mai mare trebuie avuta cu noi...cei care ne numim...oameni...si care desi se spune ca suntem inzestrati cu ratiune, nu scapam prilejul sa demonstram contrariul, astfel incat, noi, ....oamenii.... lasam pui de caini sau chiar caini maturi pe strada. Daca fata cainele.... ce sa facem...caci suntem oameni...si ne "exprimam" ratiunea...prin a arunca animalele (puii) pe strada... asta e cand ai ratiune.... mai bine nu am mai avea... caci poate am gandi putin si cu sufletul...poate am mai acorda atentie si planului spiritual al eu-lui nostru... de care ne-am cam indepartat si care ne va duce spre...pieire in cativa ani. Dar asta tine de optiunea fiecaruia....de calitatile lui de OM sau poate mai bine de neOM. Cifrele oficiale ale societatii care administreaza biobaza...cred ca va dati seama... nu sunt reale... profitul fiind mult mai mare... dar ce sa-i faci ... ei sunt rationali... deci sunt oameni. Sincer, chiar nu se mai preste niciodata teroarea animalelor ajunse in biobaza mortii???? Mult...muult noroc celor de la Save the dogs... si daca ajung in instanta ...ar fi bine sa nimereasca un complet care sa fie mai putin rational...mai putin...OM