Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:28 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cal mort intr-o cursa ilegala de carute

ro

30 Apr, 2009 02:41 5370 Marime text
cal.jpgPe şoseaua de centură a Constanţei au loc frecvent curse ilegale de căruţe, fără ca autorităţile să ia vreo măsură. Astfel, marţi seară, un cal a murit în timpul unei curse de trăsuri şi şarete.

Cel puţin aşa declară martorii, care susţin că, aproape zilnic, rromii care îşi duc veacul prin mormanele de gunoaie din zonă organizează curse pe şoseaua de centură care leagă municipiul Constanţa de localitatea Ovidiu.
Marţi seară, în jurul orei 22.00, în timpul unui astfel de maraton, un cal care trăgea o şaretă a murit în dreptul unei benzinării, la intersecţia cu drumul care duce spre localitatea Poiana.
Cauzele au fost lămurite de către preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor din Constanţa, Zeadin Murat. Acesta a declarat că suprasolicitarea animalului pe vreme călduroasă constituie un mare risc de infarct. Afirmaţiile lui Murat se susţin, mai ales că animalul nu prezenta urme de violenţă, iar potcoavele picioarelor din spate lipseau. Murat a mai declarat că obligativitatea introducerii cipurilor pentru animale este o necesitate urgentă. Cu ajutorul acestor cipuri se poate depista proprietarul animalului şi, astfel, s-ar putea reduce cazurile de abuz, mai ales cele ale rromilor care nu îşi permit să întreţină un cal, iar după ce acesta moare, este abandonat.

Poliţia nu este de acord cu martorii

Referitor la incident, Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Constanţa are altă variantă. Oamenii legii susţin că un cetăţean a reclamat faptul că a intenţionat să efectueze un schimb de cai cu alţi indivizi, dar s-a răzgândit. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei Comunitare din Ovidiu, care i-a legitimat pe cetăţeni. În acest timp, calul s-a prăbuşit pe marginea drumului şi a murit.
Dacă se dovedeşte că proprietarul ar fi abuzat de animal, acesta va primi pentru faptele sale doar o sancţiune contravenţională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii