Calin Nebunul, prezent la Curtea de Apel Brasov
Calin Nebunul, prezent la Curtea de Apel BrasovÎn această dimineaţă, începând cu ora 9.00, magistraţii Curţii de Apel vor judeca recursul procurorilor împotriva respingerii propunerii de arestare formulată pe numele lui Călimărea, dar şi a altor şase indivizi, pe care îi acuză de apartenenţă la grup infracţional organizat şi clonare de carduri. Alături de Călin, în faţa judecătorilor se vor prezenta constănţeanul Marius Ciurea, dar şi braşovenii Mariean Aurel Bădilă, Mircea Dumitru Bularca, Eugen Constantin, Valentin Teslaru şi Petrică Ţinteşan. Acuzaţiile aduse de DIICOT Braşov sunt „apartenenţă la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice - deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsificarea instrumentelor de plată electronică, tentativă de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos", dar şi şantaj. De menţionat că este pentru prima dată când numele lui Lucian Călimărea este asociat cu infracţiuni privind comerţul electronic, la Constanţa individul fiind cercetat, cu precădere, pentru infracţiuni comise cu violenţă, respectiv vătămare corporală, loviri sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi chiar tentativă de omor calificat. Rămâne de văzut dacă, de această dată, judecătorii braşoveni vor considera întemeiată propunerea DIICOT Braşov şi vor emite mandate de arestare pe numele suspecţilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp