Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie IPJ Constanța. „Spune NU violenței în domestice! Sună la 112 când ești în pericol!“ (GALERIE FOTO)

ro

06 May, 2023 12:43 1107 Marime text
Sursa galeriei foto: IPJ ConstanțaÎn perioada 2 - 5 mai a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de informare cu privire la violența domestică, în rândul angajaților societăților comerciale din municipiul Constanța, precum și printre persoanele aflate în zonele aglomerate.
 
Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, discuțiile purtate s-au referit la formele de manifestare a violenței domestice, prevederile legislative, măsurile de siguranță, serviciile sociale disponibile, inclusiv la utilizarea aplicației Bright Sky RO, aplicație gratuită care oferă asistență și informații persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru o persoană cunoscută.

„Activitățile desfășurate se subscriu Proiectului național de prevenire a violenței domestice ”Bright Sky”, care se desfășoară, în perioada aprilie 2023- ianuarie 2024, la nivelul întregii țări, și are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la gravitatea fenomenului violenței domestice, atât la nivelul populației, cât și al specialiștilor care interacționează cu victimele abuzurilor.

Aplicația Bright Sky RO este o aplicație gratuită, disponibilă în App Store și Google Play Store și cuprinde o paletă diversificată de informații, posibilitatea de a stoca probe pentru dovedirea infracțiunilor, o hartă cu servicii de suport, chestionare de evaluare a riscurilor, recomandări pentru siguranța personală și date despre instituțiile implicate în managementul unui caz.

Realizată în limba română, engleză și maghiară, ea se adresează atât nevoii de informare a victimelor, cât și cunoscuților care vor să ajute sau specialiștilor care conlucrează cu astfel de victime și au nevoie de date suplimentare pentru lămurirea unor aspecte ce țin de violența de gen, dat fiind că aplicația nu este utilă doar pentru violența domestică, dar și pentru hărțuire (pe stradă, online, la locul de muncă), abuz sexual în afara familiei și trafic de persoane“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În scopul reducerii riscului de viztimizare, recomandările polițiștilor sunt următoarele:            
-        Sună la 112 când ești în pericol!
-        Cere ajutorul instituțiilor și organizațiilor care oferă cosiliere, sprijin, adăpost pentru victimele violenței în familie!
-        Spune NU violenței în domestice!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii