Camuflaj de noapte in Mamaia
Camuflaj de noapte in MamaiaHotelurile din Mamaia sunt din nou in vizorul americanilor
Statiunea Mamaia va fi din nou "asediata" de trupele americane * Cateva din hotelurile statiunii sunt din nou pazite * Jandarmi si politisti au restrictionat deja accesul pe cateva din aleile de acces in statiune * Marti seara, aleile de acces spre hotelul "Meridian" erau blocate * Cativa jandarmi pazeau intrarea in hotel, precum si perimetrul acestuia * Zona nu era iluminata, in hotel nu era aprinsa nici o lumina, in schimb, jandarmii patrulau peste tot * Coloane de masini ale armatei americane au circulat in timpul serii dinspre Mihail Kogalniceanu spre Mamaia, incadrate de masini ale Politiei Romane
Noile miscari de trupe care au loc in aceste zile in judetul Constanta au pus pe jar atat serviciile secrete, cat si pe toti ceilalti factori responsabili cu asigurarea sigurantei nationale. Incepand de marti, 10 februarie, pe teritoriul judetului Constanta au inceput sa se desfasoare operatiuni complexe de tranzit de trupe, elemente de logistica si echipamente militare americane din zona de influenta a trupelor KFOR din fosta Iugoslavie. Cu aceasta ocazie, oficialii militari romani au demarat actiuni specifice, unele dintre ele "la vedere" pentru ochiul public, altele cu caracter "ascuns". Actiunile cu caracter "la vedere" le-am expus in continutul materialelor noastre din numerele anterioare ale cotidianului nostru, chestiunile oficiale, fara sare si fara piper, nefiind de obicei pe placul publicului care deja a inceput sa cunoasca adevaratele dedesubturi ale problemelor. Daca tot au inceput miscarile de trupe americane, daca tot se vorbeste de amplasarea unor baze militare americane cu caracter permanent la Constanta, am incercat sa aflam starea tuturor obiectivelor care, in cursul anilor trecuti, au facut subiectul actiunilor armatei americane sau ale armatei romane. Cum anul trecut, in perioada razboiului din Irak, statiunea Mamaia a fost, pentru cateva luni bune, "asediata" de militari americani, cateva dintre hotelurile bune ale statiunii au fost folosite pe post de cazarma pentru trupele militarilor SUA. Dorind sa testam atmosfera din statiunea Mamaia, acum, cu noile miscari de trupe, am efectuat in cursul serii de marti, 10 februarie, o "escapada" prin zonele care nu de mult erau considerate "fierbinti". Asa cum de fapt ne-am si asteptat, am gasit zone unde nu am avut acces. Este cazul hotelului "Meridian", unde la ora 20.00 accesul pe aleea din zona era blocat. Un indicator "acces interzis" strajuia mijlocul aleii. Un jandarm a aparut ca din senin langa masina noastra, spunandu-ne ca nu avem voie sa trecem prin zona. Cu toate acestea, facandu-ne ca nu am inteles, am trecut in tromba prin fata hotelului, tinand in vizor intrarea principala in cladire. Acolo am zarit postati in usi alti jandarmi sau militari care, la aparitia noastra, au inceput sa se agite. Curios este faptul ca tot hotelul se afla in intuneric, ca in stare de camuflaj de noapte. Dupa ce am trecut de zona Meridian, am asteptat o buna perioada de timp la adapost. La un moment dat, pe bulevardul Mamaia, o coloana de masini militare si microbuze, incadrate de masini de politie romanesti, si-a facut aparitia in zona. Coloana de masini venea dinspre Baza 57 Mihail Kogalniceanu, pe ruta sat Lumina - Navodari - sat Mamaia - statiune Mamaia. Coloana de masini a disparut inainte sa putem iesi din intuneric ca sa-i putem lua urma, dar am fost convinsi ca acel convoi nu a trecut de hotelul "Meridian".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp