Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:47 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură de aproximativ 4 milioane de lei, la frontieră! Mii de bunuri suceptibile a fi contrafăcute, confiscate (GALERIE FOTO)

ro

20 Oct, 2023 12:03 919 Marime text
Foto: Poliția de FrontieraPolițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, mai multe cutii de carton ce conțineau 9.635 bunuri - parfumuri, articole vestimentare, încălțăminte și marochinărie, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, acestea ar fi valorat aproximativ 3.854.000 lei.  

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontrieră, în data de 19.10.2023, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, care se afla la volanul unui autocamion, înmatriculat în Bulgaria. Conform documentelor prezentate, şoferul transporta produse alimentare și textile, pe ruta Bulgaria–Germania.

„Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al autocamionului, mai multe cutii de carton ce conțineau parfumuri, articole vestimentare, marochinărie și încălțăminte.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea de  8.881 parfumuri, 716 articole vestimentare, 21 articole de marochinărie și 17 perechi încălțăminte,  toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 3.854.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor“ - au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


În prezent, faţă de şoferul bulgar se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Citește și: 

Atenție ce cumpărați de pe internet! Produse contrafăcute comercializate prin intermediul unui magazin online (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii