Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:09 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caritasul "delfinilor"

ro

10 Nov, 2004 00:00 3391 Marime text

Un nou joc piramidal face ravagii si in Constanta, suma de intrare fiind de 2290 de euro

Dupa celebrele Caritas, Megacaritas, Mondoprosper sau Dinamic Elite Flux, ori FNI, un alt joc piramidal isi propune sa ii insele pe romani * E vorba de sistemul inventat de firma "Delphin International", care a penetrat, recent, si piata din Constanta * Un participant la o intalnire organizata de "delfini", MD, din Constanta, ne-a povestit aventura sa * El a fost abordat de o cunostinta care l-a ademenit cu castiguri spectaculoase fara munca si i-a spus ca trebuie sa mearga la Pitesti, la o intalnire, pentru a afla amanunte # Microbuzul cu 18 constanteni nu s-a oprit la Pitesti, ci a mers pana la Slatina * La Casa de Cultura din localitate, vreo 300 de persoane au ascultat un discurs motivational agresiv, care isi propunea sa ii convinga sa intre in joc * In tot acest timp, nu au avut voie sa foloseasca telefoanele mobile, iar la toaleta au mers insotiti * Li s-a spus ca trebuie sa plateasca 2290 de euro in schimbul carora vor primi... o carte, "Calea succesului" * Ulterior, urma ca ei sa primeasca cate 540 de euro pentru fiecare client nou adus in joc * In realitate, prospera firma are un sediu fictiv in Bucuresti, iar sumele obtinute sunt trimise in Gibraltar pe numele a doi parteneri straini * In urma unor plangeri penale, Politia Economica si Garda Financiara din mai multe judete au demarat anchete ale afacerii * Asociatia de Vanzari Directe din Romania, RODS, considera ca aceasta afacere "nu se incadreaza in reglementarile Codului Etic de Conduita a Vanzarilor Directe si contravine Legii 650/2002"

Un nou joc piramidal face victime in Romania, dupa ce sute de mii de conationali s-au fript cu defunctele sisteme gen Caritas. De aceasta data, initiatorii afacerii procedeaza cu mult mai multa discretie, fiind foarte greu de depistat. Locatiile se schimba de la o intalnire la alta, spatii inchiriate in diferite orase ale tarii. Dorinta de imbogatire facila si cinismul organizatorilor au facut ca in capcana sa cada, printre romani din alte orase ale tarii si mai multi constanteni. Acestia au fost prezenti la o intalnire organizata in cel mai mare secret la Slatina. Li s-a promis ca daca vor plati 2290 de euro in cateva zile, vor primi cate 540 de euro pentru fiecare nou client adus in joc. Cativa dintre ei chiar au acceptat.In Romania, jocurile de tip piramidal au functionat chiar si in perioada comunista, e drept in forme primitive si pe sume mai mici. Multi dintre noi isi amintesc, probabil, de scrisorile pe care trebuiau sa le trimita, la mai multe adrese, insotite de zece lei, sau de binecunoscutele "CAR-uri tiganesti" care au continuat si in primii ani dupa 1989, chiar in cadrul unor institutii de stat. Riscul, in aceasta situatie era ca unora dintre participantii la sistem sa nu le mai vina niciodata randul sa ridice toti banii. Cel mai cunoscut sistem piramidal din Romania a aparut la Cluj, in 1991, binecunoscutul "Caritas", patronat de Ioan Stoica. Dintr-un joc local, mirajul castigurilor rapide si substantiale s-a raspandit foarte repede in intreaga Romanie si a umplut Clujul de persoane venite din toate colturile tarii. Caritas a devenit un fenomen de masa, cu oameni exaltati care si-au vandut locuintele sau masinile si s-au dus cu banii la Cluj, sa ii depuna la Caritas. Pana in 1994, in acest joc au fost inselati 250.000 de romani, cu aproape 750 miliarde lei. In 1992 a aparut Mondoprosper, din care Gheorghe Popilan a castigat peste 100 milioane dolari. In acelasi an, o firma patronata de persoane din Elvetia si Germania a initiat un joc similar de pe urma caruia a reusit sa castige patru milioane de marci si 380.000 de dolari. Un an mai tarziu, Megacaritasul patronat de Tiberiu Iordache si Dumitru Badoi a pacalit 12.000 de romani, iar Tiberiu Focsani, Corneliu Gerald, Nicolae Craciun si Sorin Itac au initiat jocul de "intrajutorare" "Gerald". La fel au stat lucrurile cu "Novo Caritas", in 1993, dar si cu "Prodimpex", "Philadelphia", "Cosmeticon" si "Energy" precum si cu sistemul creat la Constanta de catre Gheorghe Dogaru.Incepand cu anul 2002, a aparut in Romania un alt joc de tip piramidal, organizat de catre "Delphin International", o firma patronata de cetateanul ceh rezident in Oradea, Irjdlit Blas. Afacerea s-a dezvoltat in mai multe judete: Timis, Arad, Bihor, Cluj, Satu Mare, Sibiu, Craiova, Deva, Caransebes si, mai nou, Constanta. O persoana din Constanta, care a tinut sa isi pastreze anonimatul si pe care o vom numi in continuare MD, ne-a relatat cum decurge "agatarea" clientilor si cum se desfasoara intalnirile "delfinilor". MD a fost abordat de o cunostinta care i-a promis ca poate sa castige multi bani, fara sa faca nimic. "Nu a vrut sa imi dea nici un fel de amanunte. Mi-a spus doar ca e vorba de foarte multi bani, pentru care nu trebuie sa muncesc si ca totul este legal. La inceput am fost foarte sceptic, dar pana la urma am acceptat sa merg la o intalnire, in Pitesti". Intr-o noapte de vineri, in urma cu doua saptamani, 18 constanteni imbracati la patru ace, conditie impusa tuturor, s-au imbarcat intr-un microbuz si au plecat spre Pitesti, nerabdatori sa afle despre ce e vorba, cu speranta ca acolo ii vor astepta saci cu bani. Fiecare calator a platit 250.000 lei pentru drum. Atunci cand au ajuns in Pitesti, calatorii au aflat cu surprindere ca nu aceasta este destinatia, ci Slatina, fapt tinut secret pana la acel moment. La ora noua dimineata au ajuns la Casa de Cultura din Slatina, care fusese inchiriata de firma pentru acest eveniment. Dupa ce cele aproximativ 300 de persoane din mai multe orase ale tarii au intrat in sala, usile au fost inchise si pazite de oameni de ordine care nu au mai permis nimanui accesul. Toti cei prezenti au fost somati sa isi inchida telefoanele, neavand voie, timp de cinci ore, cat a durat intalnirea, sa comunice cu cineva de afara, iar la toaleta au mers numai insotiti. Cativa barbati imbracati in costume scumpe si afisand aerul de mari bogatani i-au tocat pe participanti cu un discurs motivational, promitandu-le ca intrand in afacere vor castiga o groaza de bani-aproximativ 40.000 de euro in zece luni, dobandind independenta financiara. De ce sa se multumeasca in continuare cu statutul de angajati? Abia dupa o indoctrinare perseverenta, dupa o spalare a creierilor, atent dirijata, participantii la "seminar" au aflat ca este vorba de un sistem piramidal, condus de o firma, chipurile din Germania, "Delfin International". "Ne-au spus ca trebuie sa platim 2290 de euro in termen de patru zile, urmand sa primim cate 540 de euro pentru fiecare persoana adusa in joc. Am aflat ca in schimbul banilor nu vom primi nici o chitanta, ci se va considera ca am cumparat o carte, in patru volume, "Calea succesului". In aceeasi zi am fost pusi sa semnam un contract de confidentialitate, prin care ne obligam sa nu suflam o vorba despre tot ceea ce se intamplase acolo", povesteste MD. Fiecare participant a primit o medalie ce are pe avers o casa si textul "Private Course for Personal Development", iar pe revers Globul pamantesc, patru carti - probabil cele patru volume ale lucrarii "Cheia succesului", insotite de mesajul "Libertate si independenta". Cativa dintre constanteni s-au lasat convinsi de "marea sansa care li se ofera" si s-au grabit sa faca rost de cei aproape 2300 de euro, fara sa stie ca Delphin International este doar o noua escrocherie financiara. Noi am aflat ca sediul firmei din Bucuresti este unul fictiv, iar sumele obtinute sunt trimise in Gibraltar pe numele a doi parteneri straini. In urma unor plangeri penale, Politia Economica si Garda Financiara din mai multe judete au demarat anchete ale afacerii. Pana in prezent au fost identificate peste noua sute de persoane care au dat deja bani in contul Delfin International si alti 1200 inscrisi. Ar mai fi de adaugat faptul ca Asociatia de Vanzari Directe din Romania, RODS, a luat atitudine impotriva jocului firmei "Delphin International", aratand ca aceasta afacere "nu se incadreaza in reglementarile Codului Etic de Conduita a Vanzarilor Directe si contravine Legii 650/2002. In consecinta, nu recomandam nimanui participarea la aceasta schema".9]
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii