Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât durează anchetele în Constanţa Judecat la cinci ani de la accident

ro

26 Oct, 2011 02:43 1638 Marime text
După cinci ani de la tragedia rutieră în care a fost implicat, Virgil Băltăreţu, un taximetrist constănţean, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru ucidere din culpă. Iar în contextul în care numai ancheta a durat cinci ani, surse avizate susţin că nu este exclus ca şi procesul să dureze câţiva ani, dat fiind că, de la bun început, acesta a demarat cu o amânare. Motivul? Citaţiile care se pare că nu au mai ajuns la destinatari.

La prima înfăţişare în procesul în care Băltăreţu este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, judecătorii au decis să amâne cauza, pentru stabilirea cadrului procesual şi îndeplinirea procedurii de citare. În aceste condiţii, următorul termen a fost stabilit pe data de 10 noiembrie. De menţionat că dosarul are numărul 21091/212/2011 şi a ajuns în instanţă la mai bine de cinci ani de la producerea accidentului. În acest proces, Virgil Băltăreţu are calitatea de inculpat, în timp ce Gheorghe A., Luxa G. şi Ion I. sunt părţi civile. Tot parte civilă este şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii din cadrul Parchetului Judecătoriei, accidentul rutier s-a produs în luna august 2006, în Constanţa, pe bulevardul 1 Mai, când două femei, de 55 şi 59 de ani, au fost lovite de taxiul condus de Virgil Băltăreţu. Dintre cele două, numai una a supravieţuit. La momentul respectiv, poliţiştii au stabilit că taximetrul circula dinspre Poarta 6 spre Far. La rândul lor, cele două femei au încercat să traverseze bulevardul, însă nu au reuşit, fiind lovite în plin de autoturismul condus de Băltăreţu, care fusese surprins de apariţia lor în mijlocul străzii, potrivit datelor strânse de anchetatori. În urma impactului, acestea s-au ales cu multiple traumatisme, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde femeia de 55 de ani a decedat după o oră, din cauza unei puternice hemoragii craniene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii