Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catastrofa a avut loc la Tuzla Trei ani de la cel mai grav accident aviatic din România (galerie foto)

ro

04 Jul, 2013 00:00 6382 Marime text
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, pe 15 septembrie 2010, neînceperea urmăririi penale cu privire la moartea celor 12 militari

Mâine se împlinesc trei ani de la producerea celui mai grav accident aviatic din România. La data de 5 iulie 2010, pe raza localităţii Tuzla, judeţul Constanţa, a avut loc catastrofa aviatică în urma căreia 12 militari din Forţele Aeriene şi din Forţele Navale şi-au pierdut viaţa după ce avionul în care se aflau, un Antonov 2, s-a prăbuşit.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat în ziua respectivă că, la ora 17.40, un avion AN-2, aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, s-a prăbuşit pe aerodromul Tuzla. Iniţial, în urma catastrofei aviatice s-a anunţat că zece militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei erau răniţi, însă, din păcate, numărul celor decedaţi avea să ajungă la 12. La bordul aeronavei se aflau 4 membri ai echipajului şi 9 militari din cadrul Forţelor Navale. Tot atunci, Ministerul Apărării Naţionale informa că, „la scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit. În urma impactului cu solul, aeronava a luat foc, incendiul fiind stins la ora 18.15. Cei trei militari răniţi au fost transportaţi de urgenţă la spital”. La bordul avionului se afla comandorul Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu" de la Boboc, pilot clasa I, instructor de zbor ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice, acesta fiind cel de-al unsprezecelea militar care şi-a pierdut viaţa în catastrofa aeriană.

Ulterior s-a anunţat că şi locotenentul Liviu Antim, unul dintre militarii răniţi, a decedat. În urma catastrofei aviatice din 5 iulie, de la aerodromul din Tuzla, şi-au pierdut viaţa patru militari din cadrul Forţelor Aeriene şi opt din cadrul Forţelor Navale: comandorul Nicolae Jianu avea 49 de ani, era căsătorit şi avea doi copii, locotenent-comandorul Cătălin Vicenţiu Antoche avea 34 de ani, era căsătorit şi avea un copil, locotenentul Lavinia Guită avea 26 de ani şi era necăsătorită, maistrul militar principal Răzvan Rîngheţ avea 43 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Lista celor trecuţi în nefiinţă este continuată de locotenentul Liviu Antim, care avea 27 de ani şi era necăsătorit, de maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cişmaşu, de 34 de ani, căsătorit şi avea doi copii, de maistrul militar clasa a II-a Cătălin Rădoi, de 36 de ani, căsătorit, tatăl unui copil, de maistrul militar clasa a III-a Băduţ Papuc, de 29 de ani, necăsătorit, de fruntaşul Constantin Vlăduţ Sărman, 26 de ani, necăsătorit, de fruntaşul Marius Cătălin Chioveanu, 22 de ani, necăsătorit, de fruntaşul Cosmin Furtună, 28 de ani, necăsătorit şi de soldatul Cosmin Florescu, 25 de ani, necăsătorit.

Ceremonii militare şi religioase, în semn de respect 

Prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, miercuri, 7 iulie 2010, la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii au fost organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de respect şi preţuire pentru militarii decedaţi în catastrofa aviatică de la Tuzla. Tot pe 7 iulie, în toate capelele de unitate şi în bisericile militare sau de garnizoană s-au desfăşurat slujbe de pomenire a celor 12 militari din Forţele Aeriene şi din Forţele Navale decedaţi.

La Constanţa, funeraliile militarilor decedaţi în catastrofa aviatică de la Tuzla au avut loc pe data de 8 iulie 2010, astfel: Constanţa, ora 11.30, Catedrala Episcopală şi Cimitirul Central, locotenentul Liviu Antim, maistrul militar clasa a II-a Cătălin Rădoi şi fruntaşul Cosmin Furtună; Mangalia, ora 12.00, Capela militară şi Cimitirul „Sfânta Maria”, maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cişmaşu şi soldatul Cosmin Florescu. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, pe 15 septembrie 2010, neînceperea urmăririi penale cu privire la moartea celor 12 militari. Tot NUP s-a dispus şi în cazul vătămării corporale grave suferite de maistrul militar Marius Nazare şi al vătămării suferite de căpitanul Daniel Bâlsanu, dar şi pentru distrugerea totală a aeronavei MApN. „Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat faptul că accidentul aviatic din data de 5 iulie 2010, când un avion militar de tipul AN-2 s-a prăbuşit pe Aerodromul Tuzla, judeţul Constanţa, s-a produs din cauza unor defecţiuni tehnice (cedări de material), defecţiuni care nu puteau fi prevăzute”, a conchis Parchetul General al României.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii