Catelaru, condamnat pentru sechestrare de persoane
Catelaru, condamnat pentru sechestrare de persoaneLa capătul unui proces care a durat aproape doi ani, cu Dragnea fugit în Franţa, judecătorii au descoperit că acesta, dar şi „tovarăşul" său Asăvoaie au săvârşit faptele imputate de procurori. Pentru patru fete sechestrate şi obligate să se prostitueze, Mihai Dragnea a fost condamnat la nouă ani şi jumătate de închisoare şi la plata unor daune morale de 120.000 de lei. La rândul său, Cristian Asăvoaie a fost condamnat la şapte ani de închisoare şi la plata unor daune morale de 90.000 de lei. Sumele urmează a fi achitate în solidar de cei doi suspecţi. Decizia Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Dragnea şi Asăvoaie au fost trimişi în judecată în luna iunie 2008 de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Conform anchetatorilor, în primăvara anului 2005, Dragnea ar fi racolat mai mult minore care proveneau din familii defavorizate social ori dezorganizate. Procurorii spun că bărbatul le promitea o viaţă uşoară, fără muncă sau griji, astfel că s-a oferit să le şi găzduiască în mai multe apartamente din Constanţa. Odată ajunse în locuinţe, fetele erau sechestrate şi obligate să se prostitueze, în schimbul unor sume de bani pe care îi încasau Dragnea şi ai săi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp